Șeful PMP, perfect sincronizat cu noul președinte american: l-a confundat de trei ori pe Putin cu Trump

Aflat ieri în Dolj pentru susținerea candidaților PMP la alegerile locale parțiale, Cristian Diaconescu și-a făcut timp la conferința de presă susținută la sediul organizații județene pentru câteva considerații de politică externă, domeniu în care, c fost ministru de profil și ex consilier prezidențial, beneficiază de o vastă experiență. Deși și-a folosit la maximum abilitățile diplomatice pentru a evita o critică directă la președintele Klaus Iohannis,  șeful PMP a deplâns lipsa de voce a mai marilor României pe plan extern în contextul întrunirilor la nivel înalt pe axa SUA-UE-Rusia, mai ales ca reprezentanți ai unei țări dintr-o zonă în care, parafrazând un diplomat american, „dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”. Experiența nu l-a scutit însă pe Diaconescu de câteva scăpări, acesta confundându-l de trei ori la rând pe președintele rus cu ex-președintele american, atunci când s-a referit la întâlnirea „Biden – Trump, pardon Biden – Putin” de la Geneva, păcat de care suferă, s-a văzut ieri, chiar și președintele Joe Biden.

În altă ordine de idei, președintele PMP a criticat modul opac și „de o lipsă profesionalism deja stridentă” în care e gestinonată problema atragerii fondurilor europene, inclusiv deja mult blamatul PNRR al lui Cristian Ghinea. „Am discutat cu doamna preşedinte Anişoara Stănculescu, cu domnul preşedinte regional, Ion Cupă, aspecte economice, dar mi-a reţinut atenţia o evaluare. Şi anume, că în PNRR nu s-au găsit resurse suficiente nici pentru judeţul Dolj, nici pentru drumul Craiova- Lugoj. Practic, ce se decide ca finanţare pe PNRR, se stabileşte central doar de PNL şi USR, iar  pe Tranziâie Justă, se stabileşte doar de PSD, restul partidelor politice fiind puse în situaţia de a se simţi izolate, iar mesajul lor nu mai poate fi perceput. Problema este simplă. Acest PNRR ar urma să funcţioneze din 2021 până-n 2026, cu finanţări de 29,2 miliarde de euro. De două ori pe an se vor face evaluări de tip MCV. Dacă acele evaluări dau răspunsuri negative în ceea ce privesc strategiile asumate de România, atunci, se taie finanţarea. Este o chestiune clară. Din acest punct de vedere, fără coeziune politică şi pe o compeţie sterilă mai ales la nivelul proiectelor care se aplică local, este foarte posibil ca resursa să fie aprobată peste două luni, dar pe parcurs unele state să piardă finanţările. Dacă şi pe acest tip de resurse vor interveni birocraţia, hoţia, prostia şi lipsa unui anumit tip de coerenţă, cei care vor avea de suferit vor fi doar cetăţenii , iar atunci aceste finanţări se vor pierde pe nedrept”, a spus Diaconescu.