Şedinţă festivo-mistică la PDL: Blaga, 400 de “morţi”, flacăra violet şi “spiritul” lui Berceanu

prezdiu pdl Şedinţă festivo mistică la PDL: Blaga, 400 de morţi, flacăra violet şi spiritul lui Berceanu poze

Vasile Blaga şi-a prezentat ieri moţiunea cu care vrea să rămână în fruntea partidului la Craiova, în cadru festiv, în sala Filarmonicii Oltenia plină de fani.

Pedeliştii doljeni, deja susţinători declaraţi ai lui Blaga, l-au primit cu aplauze şi îndemnuri mobilizatoare, asigurându-l de susţinere necondiţionată la apropiata convenţie naţională a partidului.

Şeful PDL le-a răspuns pe măsură, cu mulţumiri, felicitări, promisiuni de funcţii în viitorul BPN şi înţepături la adresa contracandidatelor la şefia formaţiunii, pe care s-a ferit însă să le nomnializeze.

blaga pdl dolj Şedinţă festivo mistică la PDL: Blaga, 400 de morţi, flacăra violet şi spiritul lui Berceanu poze

“Vă mulţumesc în primul rând pentru această prezenţă numeroasă la Craiova, într-o zi de muncă. Am mai auzit colegi în ultimele zile spunând că PDL e un partid mort. Păi să vină la Craiova, să vadă aici 400 de “morţi” în sala Filarmonicii”, a spus Vasile Blaga.

Şeful PDL s-a referit şi la ultima dezertare de răsunet de la vârful partidului, Mihai Stănişoară, anunţată public cu puţin înainte de începerea întrunirii de la Craiova. “Astăzi am mai pierdut un coleg, pe domnul Stănişoară. Un om căruia partidul i-a dat ce-a vrut: ministru, consilier prezidenţial, şef de grup parlamentar. Ştiţi cum se spune: dragoste cu forţa nu se poate. Dragostea cu forţa se numeşte viol. S-a simţit violat şi l-a luat flacăra violet la PNL”, a mai spus Blaga.

Restul întrunirii a semănat mai degrabă a ceremonie de primire a lui Radu Berceanu în hall of fame-ul partidului. Berceanu a lipsit de la întrunire, dar numele său a fost pomenit de mai toţi vorbitorii.

“Radu s-a retras, dar spiritul lui e încă aici. Acel spirit orgolios pe care îl insufla”, a spus Cezar Preda.

La rândul său, Vasile Blaga a adus vorba de câteva ori despre ex-preşedintele PDL Dolj, amintind despre vremurile în care “cu Roman, Berceanu şi cu încă vreo şase ne luam de piept cu Ion Iliescu şi cu Măgureanu”.

Apoi şi-a adus aminte de contracandidaţi. “Mai sunt colegi care nu ştiu la ora asta ce-o să facă dacă pierd alegerile din partid, dacă rămân, dacă pleacă în altă parte. Cică se mai gândesc. Păi la ce să te mai gândeşti? Eu din PDL nu plec decât acasă, ca Berceanu”, a mai spus Blaga.