Sediile administraţiei s-au golit de angajaţi, dar s-au umplut de coşuri

cosuri ecologice Sediile administraţiei s au golit de angajaţi, dar s au umplut de coşuri poze

În toiul restructurării de personal şi al economiei bugetare, primăria şi prefectura s-au pus la punct cu colectarea selectivă a deşeurilor. 

Prefectura Dolj a amplasat deja noile coşuri “eco” pe holuri şi în toate birourile, ca să fie în acord cu normele UE. Coşurile vin în serii de câte trei, câte unul pentru hârtie şi carton, sticlă, respectiv metal şi plastic.

La primăria Craiova s-a decis din câte se pare să se opteze pentru varianta macro de colectare selectivă, trei europubele marcate corespunzător fiind urcate la etajul intituţiei, pe holul de lângă scara de serviciu a imobilului. Pubelele sunt inscripţionate la fel ca şi coşurile din prefectură, cu menţiunea că municipalitatea nu pare interesată defel de colectarea deşeurilor metalice.