„Şcoala de Vară”, proiect organizat la Biserica Harşu

Edulife phixr „Şcoala de Vară”, proiect organizat la Biserica Harşu poze

Asociaţia EduLife din Craiova în colaborare cu Parohia Harşu şi Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor”, filliala Craiova, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, organizează în perioada 1 – 12 iulie proiectul „Şcoala de Vară”. Acesta se adresează elevilor cu vârste între 8 – 14 ani, o parte din activităţi desfăşurându-se la biblioteca Bisericii „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” – Harşu între orele 9.30 – 12.00. „Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor de cunoaştere, de comunicare şi personale prin activităţi educative extraşcolare pentru un grup de 15 copii, însă în continuare este deschis celor care doresc să se înscrie. „Şcoala de Vară” îşi propune discuţii pe teme teologice de morală creştină, activităţi sportive în mediul natural, exerciţii de limbă, de limbaj şi de comportament în diferite situaţii, educaţie pentru sănătate, activităţi culturale, vizite la muzeele din oraş şi la alte locaşuri de cultură, vizionarea de filme educative şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin joc”, a precizat părintele Viorel Dică, paroh al Bisericii „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”. Părintele paroh mărturiseşte că şi-a pus mari speranţe în această activitate şi că speră să devină o tradiţia în Parohia Harşu. Pentru înscrierea la acest program nu se percepe taxă de participare.