Schimb de replici Badea-Dincă la şedinţa comisiei juridice a CLM – video

m comisia juridica Schimb de replici Badea Dincă la şedinţa comisiei juridice a CLM   video poze

Nici nu a fost desemnat încă să preia atribuţiile primarului Solomon, că viceprimarul Mărinică Dincă s-a luat la ceartă cu opoziţia.  Mărinică Dincă, viceprimarul cu cele mai mari şanse de a prelua atribuţiile primarului Solomon pe perioada suspendării, a fost implicat într-un schimb de replici acide cu consilierul local al PNL Pavel Badea, de altfel singurul membru al comisiei juridice prezent la şedinţa de astăzi care nu-i era coleg de partid. Badea l-a întrebat pe viceprimar în debutul şedinţei dacă ştie bancul cu cel care candidează de unul singur şi iese pe locul doi (aluzie la votul de desemnarea a unui viceprimar pentru a prelua atribuţiile primarului suspendat, programat pentru joi). Dincă şi-a îndemnat colegii de partid să voteze mai repede pentru că “Badea e pus pe glume”, iar liberalul i-a replicat că toate lucrurile serioase le spune sub formă de glumă. Dialogul a fost încheiat de viceprimar, care a amânat confruntarea cu Badea pentru un moment “în care nu vor fi doamne de faţă”.