SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL: Liber la tăierea mieilor de Paşti în Piaţa Chiriac din Craiova

Miei pentru Paşte în Piaţa Chiriac.  SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL urmează să deschidă, începând de luni, 14 aprilie 2014, un punct de comercializare şi sacrificare a mieilor pentru Paşte în Piaţa Chiriac din Craiova.

Iniţial, se stabilise la nivel naţional că, potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor de Paşte – trebuie să se realizeze numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. În judeţul Dolj există doar patru asemenea abatoare – unul în Podari şi trei în Craiova. SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a dorit să vină în sprijinul celor care nu doreau să cumpere carnea de miel direct din măcelării, ci să-şi aleagă singuri mieii, pe care să-i sacrifice în condiţii optime din punct de vedere sanitar-veterinar. În acest sens, a făcut demersuri pentru a obţine aprobarea temporară de amenajare a unui punct de sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac din municipiu.

„Am dorit de la bun început să oferim craiovenilor posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii pe care îi doresc pentru masa de Paşte. Ne bucurăm că demersurile noastre pentru păstrarea acestei tradiţii au găsit înţelegere la Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, care a acceptat amenajarea acestui punct de sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac”, a declarat Claudiu NEAGOE, directorul general al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.

Punctul de tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac va funcţiona pe aceleaşi principii ca şi un abator, pentru a corespunde normativelor europene. Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, se va face asomarea şi tăierea animalelor, dar şi de ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv de asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face de măcelari autorizaţi, iar carcasele de miel vor fi verificate de medicii veterinari, care le vor aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de sacrificare vor putea fi tăiaţi numai miei crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate  documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare.

Punctul de sacrificare a mieilor ce va fi amenajat în Piaţa Chiriac îşi va desfăşura activitatea începând de luni, 14 aprilie, şi până sâmbătă, 19 aprilie 2014.

„Îi aşteptăm săptămâna viitoare în Piaţa Chiriac atât pe cumpărători, cât şi pe comercianţii de miei interesaţi să-şi vândă marfa în cele mai bune condiţii”, a menţionat Claudiu NEAGOE, directorul general al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.

 

Adrian DINU – Purtător de cuvânt

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL