SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL e online pe www.pietecraiova.ro

site piete craiova SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL e online pe www.pietecraiova.ro poze

SRL-ul municipal de piețe a făcut pasul în online, odată cu crearea site-ului societății care gestionează piețele agro-alimentare din Craiova. 

Nou creatul site prezintă printre altele istoria piețelor craiovene, de la „Piața Veche” și „Răscruciul Mic”, până la actualele spații agro-alimentare administrate de societatea consiliului local.

Pe www.piețecraiova.ro, comercianții pot găsi, la secțiunea legislație, și setul complet de hotărâri ale consiliului local în domeniu, inclusiv cele privind stabilirea/modificarea taxelor și tarifelor percepute în piețele din Bănie și în târgul municipal de pe strada Caracal.

„SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL vine în sprijinul craiovenilor, oferindu-le posibilitatea de a achiziţiona orice au nevoie. Pentru asta, le pune la dispoziţie locuitorilor oraşului nouă pieţe, cu o suprafaţă totală de peste 40.000 mp, amplasate în principalele cartiere ale municipiului. Zilnic, mai mult de 1.000 de producători agricoli şi comercianţi oferă spre vânzare, în spaţiile amenajate din aceste pieţe, o gamă foarte variată de produse – de la flori, fructe şi legume proaspete, sau ouă, lactate şi brânzeturi, la electronice, electrocasnice şi bunuri de larg consum.

Aflat tot în administrarea SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, Târgul Municipal Craiova – deschis de curând în strada Caracal, nr. 172 B, este cel mai târg zilnic din Oltenia. Cu suprafaţă totală de 32.000 de metri pătraţi, unde-şi desfăşoară activitatea circa 1.000 de comercianţi, Târgul Municipal cuprinde sectoare de haine şi încălţăminte second-hand, fructe şi legume en-gros, produse alimentare, nealimentare, unelte şi piese de schimb.

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL – Noi vă oferim totul!”, se arată în postarea de „bun venit” de pe pagina principală a site-ului celor de la SC Piețe și Târguri Craiova SRL.