Săuleanu – USR PLUS: Administrația PSD încalcă legea și ține ascunse informații despre groapa de gunoi!

 sauleanugroapa Săuleanu   USR PLUS: Administrația PSD încalcă legea și ține ascunse informații despre groapa de gunoi! poze

Noi vrem să ajutăm la rezolvarea problemei! Cunoscând nemulțumirea multora dintre craioveni și aflând despre numeroasele inconveniente pe care aceștia le încearcă în legătură cu Depozitul de Deșeuri de la Mofleni, am început să efectuăm demersurile necesare pentru a ajuta autoritățile să rezolve această problemă

și să mute așa-numita Groapă de Gunoi în altă parte a județului.

În acest scop, am transmis pe 23 martie câte o adresă prin care solicitam informații de la Consiliul Local al Municipiului Craiova și Primar, precum și către Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean.
Mai exact, le-am cerut să ne spună ce posibilități au pentru a închide Groapa de Gunoi și a o deschide în altă parte în județ. De asemenea, le-am solicitat să ne comunice demersurile dispuse în acest sens.

Noi cautăm mereu soluții! Astfel, am stabilit cu europarlamentarul USR-PLUS,

Dragoș Pîslaru

, să ne sprijine în acest demers așa cum a procedat în județul Alba, în colaborare cu filiala

Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate – PLUS Alba

, printr-o interpelare către Comisia Europeană și Consiliul Județean: https://bit.ly/2PnKSNe

În acest demers, erau necesare informațiile pe care le-am solicitat Autorităților Administrației Locale. Nu-i așa că vă așteptați ca acestea să respecte legea și să fie transparente?!
Evident că Autoritățile au ales să încalce Legea 544/2001 și nu au mai răspuns! Legea prevedea un termen de 30 de zile în care autoritățile sunt obligate să răspundă solicitărilor pentru informațiile de interes public. Decretul 195 a dublat acest termen în timpul stării de urgență. Nu ar fi prima dată. Recent, Primarul PSD, Mihail Genoiu, a fost amendat de judecători pentru că nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească privind accesul la informaţiile de interes public.
Astăzi, după mai mult de 90 de zile, nu am primit nicio informație despre Groapa de Gunoi, deși este evident interesul public al craiovenilor cu privire la această problemă! Singurul răspuns ne-a fost dat pe 16 aprilie de către Consiliul Județean. Ne comunicau atunci că sunt necesare 60 de zile pentru a oferi informațiile solicitate. Au trecut mai mult de 90 de zile!
Nu ne vom opri și nu vom transforma problemele comunității în simple promisiuni electorale. Ce putem face, vom face! Oricâtă încredere vom primi din partea oamenilor, o vom transforma în fapte.