Salonul Internațional de Caricatură ʺNicolae Petrescu – Găinăʺ Ediția a X-a la Muzeul Olteniei

 

AFIS 2 1 Salonul Internațional de Caricatură ʺNicolae Petrescu – Găinăʺ  Ediția a X a  la Muzeul Olteniei poze

Joi 23 noiembrie, ora 10, se va deschide o nouă ediție, a X-a, jubiliară, a Salonului Internațional de Caricatură ʺNicolae Petrescu – Găinăʺ, la sediul Muzeului Olteniei, în Sala ʺȘtefan Ciuceanuʺ. Organizatorii evenimentului sunt Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă Craiova și Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj.

În cadrul acestei ediții și-au anunțat participarea, inițial, un număr de 328 de lucrări din care juriul a selectat pentru a fi expuse în cadrul salonului, 173 de piese. Pe lângă lucrările care au concurat pentru unul dintre cele șapte premii, mai sunt expuse, în afara concursului, lucrări semnate de Ștefan Popa Popa’S și Gabriel Bratu. Juriul salonului din acest an este compus din: Ștefan Popa Popa’S – Caricaturist, Gabriel Bratu – Caricaturist, Elvira Romaniuc – Directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina (realizatorul celui mai vechi festival de umor din țară) și Mihai Truică – Grafician.

Premiile propuse, la fel ca în fiecare an, poartă numele celor mai de seamă caricaturiști olteni, ca semn de recunoaștere a valorii și importanței lor și au fost acordate după cum urmează:

  1. Marele Premiu „Nicolae Petrescu Găină” se acordă doamnei Daniela Elena Grapă;
  2. Premiul „Francisc Şirato” se acodă domnului Aurelian Iulius Șuță;
  3. Premiul „Eugen Taru” se acordă domnului Gh. D. Constantinescu;
  4. Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” se acordă domnului Radu Bercea;
  5. Premiul „Silvan Ionescu” se acordă domnului Horațiu Mălăele;
  6. Premiul „Benedict Gănescu”  se acordă domnului Viorel Baciu;

 

La fel ca în fiecare an, publicul va putea admira lucrările celor mai importanți caricaturiști români contemporani dar și o serie de lucrări aparținând unor caricaturiști străini. Sunt prezenți în Salon 75 de artiști români și străini, din 24 de țări, de pe 5 continente. De asemnea, se găsesc în cadrul salonului toate tipurile de caricatură, de la caricatura politică, la caricatura cu temă socială sau existențială, de la caricatura portret, la caricatura de situație.

Lista participanților la Salonul Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu – Găină”, ediția a X-a, 2017.

  1. Arsalan Ahmadinejad (Iran)
  2. Aurel Ștefan Alexandrescu
  3. Dragoș Anton
  4. Marian Avramescu
  5. Doru Axinte
  6. Viorel Baciu
  7. Tudor Banuș (Franța)
  8. Lică Barbu
  9. Yoemnis Batista Del Toro (Cuba)
  10. Alejandro Becs (Argentina)
  11. Radu Bercea
  12. Cătălin Bilea (Suedia)
  13. Ștefan Boroș – Tety
  14. Ovidiu Borta – Boa
  15. Pavel Botezatu
  16. Claudiu Petru Botezatu
  17. Octavian Bour
  18. Gustavo Caballero Guffo (Mexic)
  19. Vladimir Cazanevsky (Ucraina)
  20. Andy Ceaușu (Israel)
  21. Valentin Chibrit
  22. Constantin Ciosu
  23. Radu Clețiu
  24. Pavel Constantin
  25. D. Constantinescu
  26. Sebastian Corodescu
  27. Viorel Corodescu – Cov
  28. Octavian Covaci
  29. Vasile Crăiță – Mândră
  30. Horia Crișan
  31. Victor Crudu
  32. Dariusz Dabrowshky (Polonia)
  33. Mihai Dănilescu
  34. Lucian Dobârtă
  35. Florian Doru – Crihana
  36. Elihu Duayer (Brazilia)
  37. Mihai Victor Eugen
  38. Behzad Ghafari (Canada)
  39. Daniela Elena Grapă
  40. Sergiu Grapă
  41. Pamfil Horodonic
  42. Nicolae Ioniță
  43. Irina Iosip
  44. Radu Julian
  45. Wesman Khalil (Egipt)
  46. Ester Lauringson (Estonia)
  47. Nicolae Lengher
  48. George Licurici
  49. Marian Lupu – Lupino
  50. Horațiu Mălăele
  51. Cristian Mihăilescu
  52. Eugen Mirea
  53. Ferrol Murillo (Costa Rica)
  54. Heino Partanen (Finlanda)
  55. Costel Pătrășcanu
  56. Iulian Pena – Pai
  57. Edwin Perales Gonzalez (Peru)
  58. Bogdan Petry
  59. Mihai Pînzaru – Pin
  60. Louis Pol (Australia)
  61. Constantin Puberschi
  62. Romeo Răileanu
  63. Gabriel Rusu
  64. Seigo Sakai (Japonia)
  65. Igor Smirnov (Rusia)
  66. Mihai Stănescu
  67. Liviu Stănilă
  68. Suratno (Indonezia)
  69. Aurelian Iulius Șuță
  70. Haifeng Tang (China)
  71. Maya Tcholakova (Bulgaria)
  72. Gandahar Thipparthi (India)
  73. Cristi Vecerdea – Criv
  74. Nicolae Viziteu
  75. Cătălin Zaharia

Expun în afara concursului:

Gabriel Bratu și Ștefan Popa Popa’S.