Salarii ciuntite la DGASPC Dolj

damureanu Salarii ciuntite la DGASPC Dolj poze

Câteva zeci de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj (DGASPC) s-au trezit cu salariile ciuntite, fiind privaţi de sporul salarial de sută la sută pentru munca prestată în zilele libere, susţin sindicaliştii de la Forţa Legii.  Sindicaliştii spun că problema va fi rezolvată.

“Zeci de angajati din sistemul rezidential al DGASPC Dolj s-au prezentat ieri la sediul Sindicatului “Forta Legii” in semn de protest fata de faptul ca salariul lor pe ianuarie 2010 s-a diminuat cu cateva milioane bune de lei vechi. Principalul necaz provine din faptul ca oamenii au lucrat in zilele de Anul Nou, dar si in week-end, fara a li se acorda sporul salarial de 100% prevazut de lege. Locul lor de munca este langa copiii si persoanele adulte cu grave handicapuri neuropsihice si locomotorii in centre din Craiova.

Chiar daca veniturile salariale brute din luna ianuarie 2010 au fost mai mici decat in decembrie 2009, oamenii au venit la Sindicat, ai carui membri sunt, si au plecat cu o speranta: zilele efectuate in week-end si sarbatori legale vor trebui platite cu spor de 100%.

Speranta a fost data de chiar directorul general al Directiei Salarizare din Ministerul Muncii, dl. Florin Stamate, care a confirmat dreptul salariatilor din domeniul asistentei sociale si medico-sociale care lucreaza in ture de a beneficia de plata sporului mentionat mai sus si a dat asigurari ca, in urma intalnirii de vineri a delegatiei sindicale a Uniunii Forta Legii cu domnul ministru al Muncii Mihai Seitan, pe site-ul Ministerului Muncii vor fi afisate in cel mai scurt timp intrebarile cele mai frecvente cu privire la aplicarea legii si raspunsurile oficiale ale ministerului”, precizează un comunicat pe site-ul Uniunii Forţa Legii.

Salarii ciuntite la DGASPC Dolj