ROREC: Peste 70 de tone de DEEE, colectate în Dolj în 2014

De ce trebuie să ne debarasăm corect de deșeurile electrice?

Ce sunt deșeurile electrice? Pe scurt: orice se bagă în priză sau funcționează pe baterii!

De ce trebuie să le colectăm selectiv și să le trimitem la reciclare? Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice, dintre care cele mai periculoase sunt plumbul, mercurul şi cadmiul. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea şi pot genera apariţia unor boli precum cancer, alergii, sterilitate, afecţiuni ale inimii. În plus, majoritatea deşeurilor electrice sunt constituite din componente care conţin materiale ce pot fi recuperate și reintroduse în industrie, ca materii prime secundare, pentru a preveni exploatarea irațională a resurselor primare.

Ca să scăpăm corect şi uşor de ele, avem acum la dispoziţie un serviciu naţional gratuit, pentru colectarea selectivă a deşeurilor electrice. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare pentru aparatura electrică şi electronică.

La TelVerde 0800 444 800 (apel gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă) puteți afla informații despre felul în care ne putem debarasa de deșeurile electrice, unde există puncte de colectare, când și unde sunt zile de colectare în localitatea dumneavoastră, precum și alte informații despre colectarea deșeurilor electrice.

TelVerde 0800 444 800 este un serviciu de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie, a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, prin care o echipă locală RoRec vine și ridică deșeurile, transportul fiind gratuit.

TelVerde 0800 444 800 este disponibil zilnic între 9.00-17.00.

Comenzile înregistrate  sunt onorate în cel mai scurt timp, după ce reprezentantul local va stabili împreună cu dvs. ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor.

În anul 2014 au fost înregistrate 412 de apeluri la TelVerde 0800 444 800 în județul Dolj. În urma acestor solicitări ale serviciului gratuit de preluare de la domiciliu a deșeurilor electrice, s-au colectat aproximativ 8.700 kg DEEE. Cetățenii responsabili ai județului Dolj au contribuit la colectarea a cca. 62.300 kg DEEE prin cele 59  de acțiuni de colectare din mediul rural și urban desfășurate pe parcursul anului 2014.

TelVerde 0800 444 800 – un apel gratuit la un mediu curat!