România prinde rădăcini în reluare şi în ceaţă – video

copii dabuleni România prinde rădăcini în reluare şi în ceaţă   video poze

Realitatea TV şi oficialităţile locale au reluat plantarea de salcâmi la Dăbuleni, după ce campania de anul trecut a dat greş.  

Sute de voluntari au luat iar în cazmale nisipul de lângă Dăbuleni, doar doar s-or prinde de data asta puieţii de salcâmi. Prima fază a operaţiunii s-a derulat în primăvara anului trecut, în cadrul campaniei “România prinde rădăcini” a Realităţii TV, dar câteva hectare de salcâm au capotat în faţa secetei din acest an, aşa că plantarea a fost reluată. Foarte mulţi copii de la şcolile din Dolj sau din alte judeţe s-au prezentat prin frig şi ceaţă să dea o mână de ajutor, alături de reprezentanţii instituţiilor din Dolj, precum consiliul judeţean, partener în cadrul campaniei, membrii ISU, ai Jandarmeriei şi ai altor instituţii.

dabuleni România prinde rădăcini în reluare şi în ceaţă   video poze

Nici politicienii nu au fost lipsă la apel. PSD s-a prezentat cu preşedinţii de la Craiova şi de la judeţ, Mihai Fifor şi Ion Prioteasa, plus deputatul Ion Călin şi preşedintele Senatului Mircea Geoană; PNL a contribuit la comandoul politic de împădurile cu deputatul Ionuţ Stroe şi senatorul Mario Ovidiu Oprea, în timp ce partea pedelistă a operaţiunii a fost asigurată de deputatul Gelu Vişan, care s-a pregătit astfel de săpăturile politice de a doua zi, de la alegerile interne din PDL Dolj.