Rezoluţia adoptată de PNL Dolj: PNL este singurul partid care poate opri partidul stat PSD

REZOLUŢIE adoptată de PNL filiala Dolj cu ocazia Delegaţiei Permanente Teritoriale 23 martie2014

Zilele acestea, dincolo de tensiuni, românii au putut înțelege că PNL este singurul partid care poate opri partidul stat PSD. Ţinta falsă pe care această formaţiune o oferă oamenilor este un război cu un preşedinte, care în câteva luni îşi va încheia mandatul. Miza nu este trecutul. Nu el este adversarul PNL, ci susţinătorii unui întreg sistem copiat şi adoptat acum fără ruşine de PSD, un sistem bazat pe traseim, jocuri de culise şi pârghii nelegitime pentru obţinerea puterii.

Deplângerea alianţei de către foştii parteneri, alianţă care în viziunea liberalilor a însemnat un angajament serios împotriva practicilor abuzive şi nedemocratice, este o dovadă de ipocrizie și de demagogie până şi aceasta lipsită de stil. Înlocuirea tuturor celor care nu răspund comenzilor PSD evidenţiază caracterul bolnav şi disperarea cu care unii, în loc să guverneze, săvârşesc aceleaşi nedreptăţi pe care, la ore de maximă audienţă, le-au blamat.

PSD este partidul care vrea să se restructureze, destructurându-ne. Filiala PNL Dolj e sigură că panglica la această ceremonie nu se va tăia niciodată! Liberalii nu au momente ocazionale de sinceritate. Au acţiuni permanente şi ferme ca partid de opoziţie. PNL Dolj, ca şi celelalte organizaţii, au un lider în persoana lui Crin Antonescu, care va deveni viitorul preşedinte al României, nu stăpânul românilor. Au un prim-vicepreşedinte în persoana lui Klaus Iohannis, viitorul prim-ministru, care nu vrea o ţară drept tribut, ci să „opereze chirurgical” toate bolile unei guvernări pe care până acum românii nu au resimţit-o. Ei sunt cei pe care filiala noastră îi va susţine pentru că ei nu sunt lideri de carton. Iar cei mai buni fac diferenţa.

Filiala noastră are suficiente resurse să creeze liberali adevăraţi şi să-şi respecte cu demnitate veteranii. PNL Dolj este aici pentru că pe noi lecţia egalităţii nu ne face să râdem în public. PNL Dolj rămâne în picioare pentru că are suficientă cultură civică şi motive de a lupta pentru cauze comune, dar mai ales drepte. PNL Dolj rezistă pentru că nu este o minoritate neglijabilă care poate fi absorbită. Această organizaţie, indiferent prin câte a trecut, îşi va crea imaginea de învingător, dar nu pentru a profita de victoria sa.

Nu există drum fără obstacole. Nu există acţiune fără consecinţă. Poate i-am pierdut pe colegii noştri stăpâniţi de vicii, dar de două ori mai mult i-am câştigat pe cei cu virtute. Argumentele adversarilor nu ne-au doborât și nu ne-au schimbat părerile. Filiala PNL Dolj înţelege să stea departe de oamenii care ne micşorează ambiţia. Oamenii mici recurg întotdeauna la asta. Cei cu adevarat mari sunt cei care ne fac să simţim că şi noi putem deveni mari.

Liberalii au de susţinut în curând o probă eliminatorie, alegerile europarlamentare mai concret. PNL Dolj intenţionează să pună umărul pentru obţinerea procentului de 20%, printr-o mobilizare exemplară a tuturor membrilor. De aceea, avem un moment prielnic, nu pentru a ne mazili între noi, ci pentru a ne consolida poziţiile. PNL Dolj nu este un SRL, ci o fortăreaţă, indiferent cât de dificile par unele obiective, indiferent cât de tensionate pot fi unele situaţii. Considerăm ca Biroul Permanent Teritorial al PNL Dolj, cu structura lui actuală, oferă în continuare garanţia coordonării filialei şi că această organizaţie nu va fi la discreţia PSD, lucru ce a devenit un aspect deloc de neglijat. Reiterăm ideea că vom impune fără ezitare politicile liberale pentru a atinge obiectivul final, câștigarea alegerilor prezidențiale.

După aceste zile, PNL Dolj transmite atât: Nu există victorii la preţuri de sold. În numele acestui partid, PNL Dolj propune reînnoirea angajamentelor faţă de propriile principii politice. Şi face un apel către unitatea filialei, pentru că esenţa unei personalităţi închegate este unitatea, nu divizarea. O să fim toţi mândri că stăm sus atunci când nu ne va fi ruşine să ne aducem aminte cine şi ce ne-a adus acolo.

Mai presus de toate, vom strânge rândurile. Pentru că, în PNL Dolj, prietenia dintre noi este şi va rămâne întotdeauna o responsabilitate plăcută, nu o oportunitate.