Recuperator de pe TAB peste tarabele primăriei

m gabriel serban tab Recuperator de pe TAB peste tarabele primăriei poze

Administraţia Pieţelor şi Târgurilor din cadrul primăriei Craiova a fost transformată în SRL, condus de un fost cadru militar.

Gabriel Costel Şerban a fost militar activ până în 2007, bifând în această calitate şi misiuni în Kosovo, unde a activat ca “mechanical leader team şi deputy fleet manager”, după cum precizează în CV, apoi a activat la mai multe firme private, inclusiv ca agent de asigurări sau recuperator. Numirea ca administrator al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL l-a prins abia în anul doi la Ştiinţe Economice, anterior stdiind istorie, psihilogia şi pedagogia. Este atestat în pază şi securitate, supraveghere video şi, în plus, este primul din angajaţii municipalităţii care deţine un brevet de condus transportoare auto blindate.

SRL -ul pieţelor are ca asociaţi consiliul local şi Salubritate Craiova SRL, înfiinţat doar de câteva zile şi va prelua patrimoniul şi obiectul de activitate al fostului serviciu al primărie.