PSD nu mai vrea casă de la Primăria Craiova

sediu psd dolj PSD nu mai vrea casă de la Primăria Craiova poze

Pe principiul „Scump doamnă, scump”, pesediştii rup contractul pentru achiziţia sediului de pe strada Kogălniceanu. Un proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Municipal Craiova prevede „rezoluţiunea” contractului încheiat între Primăria Craiova şi organizaţia judeţeană a PSD

pentru achiziţia unui sediu în centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Asta după ce social-democraţii s-au lămurit că investiţia necesară reabilitării imobilului monument istoric sare cu mult de preţul achiziţiei clădirii propriu-zise.

„Se aprobă rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr.3747/11.01.2017 încheiat între Municipiul Craiova şi Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Dolj, având ca obiect imobilul situat în municipiul Craiova, str. M.Kogălniceanu, nr.12, imobil care face parte din categoria IIB, monument de arhitectură de interes local, cod LMIDJ-II-m-B-08028, precum şi terenul curte (terasa), în suprafaţă de 124 mp., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. (…). Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze convenţia de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre.