Protest cu cântec la Slatina. Sindicaliştii i-au făcut un mixaj premierului Emil Boc – audio

m miting slatina Protest cu cântec la Slatina. Sindicaliştii i au făcut un mixaj premierului Emil Boc   audio poze

Emil Boc a devenit solist vocal, ce-i drept fără voia lui, la mitingul organizat la Slatina de sindicaliştii de la Uniunea “Forţa Legii”. 

Potrivit unui comunicat al sindicatului Forţa Legii, peste o mie de bugetari au participat la mitingul de protest de la Slatina, al doilea din seria acţiunilor organizate de UFL.

“Aproximativ 1.200 de functionari publici si personal angajat din Administratia publica locala a judetului Olt si-au manifestat in strada, azi, la Slatina, in fata Prefecturii si a Consiliului Judetean Olt, intre orele 10 – 13, nemultumirile la adresa actualului Guvern si a politicii pe care acesta o duce impotriva actualilor salariati ai Statului.

Numarul participantilor a depasit toate asteptarile organizatorilor. Protestatarii au fost, in majoritate, membri ai SAP Olt Consilium, afiliat la Uniunea Forta Legii (UFL). Alaturi de colegii olteni au participat la proteste, in semn de solidaritate si lideri din administratia publica din judetele invecinate, membri ai SAP Forta Legii, dar si politisti comunitari membri ai SAP Olt Consilium si SNPV Pro Lex, sindicate componente al Uniunii.

Au rostit discursuri in fata manifestantilor presedintele Uniunii Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, presedintele executiv al Confederatiei Sindicale Nationale Meridian, dl. Ion Albu, presedintele SAP Olt Consilium, dl. Octavian Chelemen, vicepresedinte UFL, secretarul general SAP Consilium, dl. Gheorghe Tudor, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor “Pro Lex”, dl. Vasile Lincu, precum si lideri ai grupelor sindicale din primariile de orase si comune.

Manifestantii au ascultat atat muzica generatiei tinere, cat si cantece populare patriotice. Sesiunea de discursuri a inceput dupa intonarea imnului national, Desteapta-te romane!. S-au scandat lozinci antiguvernamentale si antiprezidentiale, precum: “Jos, jos, Guvernul mincinos!”, Jos Basescu! sau “Trist, trist, Basescu comunist!”, huiduindu-se copios la fiecare pomenire a numelui primului-ministru Emil Boc, sau al presedintelui Traian Basescu, pe care i-au considerat dusmani declarati. Totodata, manifestantii au lansat, in premiera piesa M-ai mintit, domnule Boc, un mix cu discursul premierului la finele anului trecut cand spunea ca salariile in plata nu vor scadea, dar au si dansat pe melodia “Dansul pinguinului”, cu versuri adaptate unei parodii politice la adresa micutului prim-ministru si a membrilor Cabinetului sau.

Mitingul de la Slatina vine la o saptamana dupa ce peste 450 de functionari publici si angajati contractuali din administratia publica a judetului Dambovita au manifestat miercurea trecuta la Targoviste impotriva salarizarii de mizerie, a faptului ca salariile s-au diminuat dramatic in 2010, impotriva implicarii politicului in Justitie, a perspectivei pensiei de stat, dar si a introducerii sistemului de co-plata in sistemul sanitar public din Romania”, precizează comunicatul UFL.

Iată şi cântecul compus de sindicalişti pentru Emil Boc.


Asculta mai multe audio Haioase