Proiect social pentru sprijinirea copiilor, în cadrul Asociației Vasiliada – Târgu Jiu

Asociația Vasiliada, filiala Târgu Jiu, cu sprijinul CEZ ROMANIA, derulează în perioada octombrie – decembrie proiectul social ,,A învăța pentru a schimba viitorul”. Acest proiect are drept obiectiv sprijinirea unui număr de 25 de copii din patru comunități din județul Gorj, proveniți din medii sociale defavorizate (familii monoparentale și/ sau cu posibilități financiare reduse) și care prezintă risc de abandon școlar, să meargă în continuare la școală. Pentru cei 25 de beneficiari vor fi achiziționate rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare vârstei lor, care vor fi distribuite cu sprijinul voluntarilor Asociației Vasiliada, al reprezentanților CEZ ROMANIA și al școlilor partenere în acest proiect.

 

,,Prin activitățile acestui proiect am încercat cultivarea sentimentului de apartenență la grup pentru copiii cu risc de marginalizare socială și implicit prevenirea abandonului școlar. Mai mult, ne dorim ca beneficiarii proiectului să conștientizeze importanța școlarizării pentru viitorul lor, iar sprijinul material de care vor beneficia să îi ajute să depășească dificultățile pe care le întâmpină în procesul educațional. Mulțumim totodată CEZ ROMANIA pentru sprijinul financiar acordat”, a declarat părintele Ciprian Sîrbu, director executiv al Asociației Vasiliada, filiala Târgu Jiu.