Procesiune cu moaştele Sfântului Nifon, la Catedrala Mitropolitană din Craiova

 

Poza arhiva procesiune cu moastele Sfantului Nifon Procesiune cu moaştele Sfântului Nifon, la Catedrala Mitropolitană din Craiova poze

Praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, de sâmbătă, 11 august, va fi sărbătorit în mod deosebit la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, care îi adăposteşte sfintele moaşte.

Programul slujbelor va începe vineri, 10 august, ora 18.00, prin săvârşirea Vecerniei. După slujbă, racla în care se găsesc părticele din moaştele Sfântului Nifon, Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana va fi purtată în procesiune în jurul sfântului locaş. Sâmbătă, 11 august, în ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfântul Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului, a fost chemat în Ţara Românească în anul 1502, pentru a reorganiza viaţa bisericească. Un an mai târziu, în calitate de Mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Nifon a înfiinţat episcopiile Râmnicului şi Buzăului. A trecut la cele veşnice în anul 1508. La solicitarea domnitorului Neagoe Basarab, Mitropolitul Nifon este trecut în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire la 11 august. Drept mulţumire, monahii de la Sfântul Munte Athos îi dăruiesc domnitorului Neagoe Basarab capul şi o mână a Sfântului Nifon. Moaştele sunt aduse şi păstrate în Biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş până în anul 1949, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca acestea să fie aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, unde se găsesc şi astăzi.