Prioteasa: Parc acvatic între strada Dragalina şi bulevardul Chiţu

cj prio 4 Prioteasa: Parc acvatic între strada Dragalina şi bulevardul Chiţu poze

Şeful CJ Dolj a dezvăluit planurile administraţiei judeţene de amenajare a unui centru acvatic şi de agrement în municipiul Craiova. 

Centrul ar urma să fie realizat pe terenul de aproximativ un hectar deţinut de CJ Dolj în spatele CMZ, între strada Dragalina şi bulevardul Gheorghe Chiţu.

Proiectul va prevede spaţii de agrement atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, autorităţile judeţene demarând un concurs de soluţii pentru proiectarea obiectivului.

 

“Am lansat acest concurs de soluţii, la care premiul este atribuirea contractului de proiectare pentru acest centru de agrement, iar termenul de deschidere a ofertelor este stabilit la sfârşitul acestei luni, pe 31 ianuarie. Terenul pe care va fi realizat este unul în pantă, care ne va permite să obţinem un ansamblu de-a dreptul spectaculos”, a precizat arhitectul-şef al judeţului, Radu Pappa.