Prioteasa: Oltenia, principalul bazin electoral al PSD

prio psd olt Prioteasa: Oltenia, principalul bazin electoral al PSD poze

Președintele organizației Dolj a PSD, Ion Prioteasa, a afirmat, sâmbătă după-amiază, la Slatina, că Oltenia este principalul bazin electoral al formațiunii social-democrate, apreciind că a venit momentul ca guvernanții să-și îndrepte atenția și către această regiune, care are nevoie de dezvoltare.
Ion Prioteasa, vicepreședinte național al PSD, a fost invitat să participe la Conferința Județeană de Alegeri a organizației Olt, eveniment la care au participat 450 de delegați.
„Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră și am venit cu inima deschisă pentru că am fost alături la multe dintre evenimentele pe care le-am trăit împreună. Am venit la dumneavoastră și dintr-un sentiment patriotic, de oltean, să vă salut și, prin intermediul dumneavoastră, să-i salut pe toți membrii PSD din Olt pentru că sunteți una dintre cele mai importante organizații ale partidului.
V-o spune un oltean mândru care cu greu face astfel de afirmații, dar care în fața evidențelor nu poate să spună decât acest lucru. În multe bătălii politice pe care le-ați dat ați fost un exemplu.
Și organizația de Dolj este puternică. Am câștigat 15 parlamentari din tot atâtea mandate posibile. Această regiune a noastră – și cu Gorjul, și cu Mehedințiul, și cu Vâlcea, este cea mai puternică zonă a social-democrației din România. De aceea spun și cred că o fac în asentimentul dumneavoastră că a venit momentul ca Bucureștiul să-și mai îndrepte atenția și către noi, să revină soarele și în această zonă.
În anii trecuți prea mult ne-am uitat la ce s-a întâmplat în țară, când noi înotam în noroi și vedeam că la Cluj se face un stadion, când noi n-aveam apă la robinet, dar vedeam că se mai prelungește o pistă la aeroport, când vedeam că se mai făcea ceva în acea zonă de țară, iar noi ocupam un nefericit loc 1 la șomaj.
Speranțele noastre se îndreaptă către București, pentru că se cunosc foarte bine aceste probleme cu care noi ne confruntăm. Dacă în această perioadă s-a mai întâmplat ceva și trebuie să ne mai uităm și la această parte plină a paharului, atunci trebuie să ne uităm cu atenție către acești soldați extraordinari ai partidului pe care îi are PSD, respectiv primarii noștri și președinții de consilii județene, care au fost motorul dezvoltării în toate localitățile noastre.
A venit și vremea noastră. Această zonă are nevoie de o autostradă. În luna mai se deschide podul de la Calafat care va dubla sau chiar tripla circulația în această zonă. Slatina se va sufoca. Craiova se va sufoca. Avem nevoie de infrastructură și sper în sprijinul pe care ni-l va da Guvernul, condus de prim-ministrul Victor Ponta, un oltean de-al nostru.
Am venit aici și pentru că Paul Stănescu este un om de care mă simt foarte apropiat. Este foarte important ca dumneavoastră să rămâneți o organizație puternică, care să-l aibă în frunte pe Paul Stănescu. Să știți că vă puteți sprijini pe organizația de Dolj a PSD, care vă este aproape”, a declarat președintele organizației Dolj a PSD, Ion Prioteasa.
La Conferința Județeană de Alegeri a PSD Olt au fost invitați să participe Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, și senatorul Ecaterina Andronescu.