Prioteasa, la bilanţul campaniei “Învaţă despre românii din Serbia”: Sunt frați și veri ai noștri!

prioteasa badea marga bulugean.jpg Prioteasa, la bilanţul campaniei Învaţă despre românii din Serbia: Sunt frați și veri ai noștri! poze

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, vineri, la dezbaterea organizată la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ în cadrul campaniei „Învaţă despre românii din Serbia“, întâlnire la care au luat parte reprezentanți ai comunităților românești din Valea Timocului, dar și studenți basarabeni.
Cu ocazia acestei ediții, care a vizat o recapitulare a proiectului și a rezultatelor sale, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a apreciat că acţiunea a reușit să-i apropie pe românii de pe cele două maluri ale Dunării.
„Ne aflăm, astăzi, într-un moment al bilanțului. Noi am intrat în acest parteneriat cu toată forța, cu tot sufletul, astfel că instituții care aparțin de Consiliul Județean Dolj și-au dat întreg concursul pentru ca această campanie să se desfășoare cât mai bine.
Mi-ar fi greu să numesc un alt proiect care s-a bucurat de mai multă atenție decât acesta, care i-a adus mai aproape de noi pe românii de peste Dunăre, după cum, prin ceea ce s-a petrecut în această bibliotecă, la consiliul județean, la Muzeul Olteniei și chiar la Bruxelles, românii de peste granițe au aflat despre preocupările noastre, despre faptul că noi, cei de aici, încercăm cât mai mult să le fim alături.
Înainte de această întâlnire, mă gândeam la ceea ce spunea Hașdeu: la intervenția romană în Dacia, ce altceva se putea întâmpla decât ca românii să rămână în această mare câmpie oltenească, pentru ca apoi, într-o perioadă de timp de peste 1.000 de ani, să pornească de aici către toate regiunile românești, dar și peste Dunăre. Astfel, o bună parte dintre cei care se găsesc în prezent pe celălalt mal au trecut, în diferite momente ale istoriei, exact din această zonă. Dincolo de faptul că sunt înrudiți prin sânge, ei sunt și mai aproape: sunt frați și veri ai noștri.
Apreciez implicarea dumneavoastră, a celor tineri, mi-a plăcut Asociația Studenților Timoceni, iar acum îi văd alături de noi pe tinerii din Moldova, care îmi sunt la fel de dragi“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a salutat introducerea cursurilor de limba română în şcoli din Serbia, precum şi apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, care ar urma să se materializeze, în perioada 28-29 noiembrie, cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, prin parafarea Acordului de asociere.
„Am fost, în urmă cu mai bine de două luni, la Vilnius și am avut întâlniri cu oficialii țării care deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Se vorbește de mai mult timp despre Summit-ul Parteneriatului Estic, unde ne dorim din tot sufletul să vedem parafat acest document, care este așteptat, cred eu, nu doar de moldoveni și de români, ci și de toată Uniunea Europeană. Ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova în ultimul timp o apropie, în definitiv, de această zonă a comunității europene, în care își merită cu prisosință locul.
Ne bucurăm să vedem că se întâmplă lucruri pozitive, după cum ne-a bucurat să aflăm că în școli din Serbia, la Kladovo, se învață limba română, că sunt amintite tradițiile străbunilor, că alte trei localități s-au aflat într-un program-pilot și câteva sute de copii din Serbia au învățat, de asemenea, limba română.
Sperăm să vină acel moment în care, după Republica Moldova, și Serbia să intre în Uniunea Europeană și astfel să urmeze toate regulile şi rigorile pe care le impune apartenența la UE.
Vă felicit pe toți cei care v-ați dat concursul la această campanie, asigurându-vă că, dacă doriți să extindeți acest proiect, aveți sprijinul nostru necondiționat și vă transmit felicitările și mulțumirile noastre“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Campania „Învaţă despre românii din Serbia“, organizată de Asociaţia Studenţilor Timoceni, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii“, a constat într-o serie de mese rotunde, cursuri, seminarii și dezbateri în cadrul cărora au fost prezentate aspecte privind geografia, istoria, tradiția, cultura și spiritualitatea comunităților românești din Valea Timocului.