Prioteasa: Întâlniri cu medicii pentru strategia investiţională la Spitalul Judeţean

1 Prioteasa: Întâlniri cu medicii pentru strategia investiţională la Spitalul Judeţean poze

Conducerea executivă a Consiliului Județean Dolj a demarat, luni, o serie de întâlniri cu șefii clinicilor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, la care participă și directorul acestei unități medicale, dr. Florin Petrescu, în cadrul cărora se stabilesc principalele probleme cu care se confruntă medicii din această unitate sanitară de rang regional.
Cu prilejul primei întâlniri, la care a participat șeful Clinicii de Urologie, dr. Paul Tomescu, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a reiterat sprijinul pe care administrația județeană îl va oferi Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în următorii ani, prin adoptarea unei strategii investiționale multianuale.
„Suntem pregătiți să facem un lucru cum nu s-a mai făcut de zeci de ani și să intrăm în forță în acest spital, pentru care vrem să demarăm o serie de investiții. Hotărârea noastră este fermă. Vorbim de un proiect investițional multianual. Fie că vorbim de bani din bugetul propriu, de fonduri europene sau de la bugetul de stat, noi ne angajăm în acest proiect de investiții la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unul dintre cele mai mari spitale din țară.
O investiție mare am început-o deja la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Craiova, pe care îl reabilităm și îl modernizăm pe un proiect european în valoare de 8,2 milioane de euro. Tot la Spitalul 1 din Craiova am mai investit câteva miliarde de lei vechi în reabilitarea unor săli de operații. În perioada următoare o să aplicăm pentru a obține fondurile necesare anvelopării termice a spitalului. Vrem, tot la spital, să realizăm o Clinică de Chirurgie Cardiovasculară.
O să încercăm să facem primii pași și în ceea ce ar însemna dotarea spitalului cu echipamente medicale. Sigur, în limita fondurilor pe care o să le avem la dispoziție. O să stăm de vorbă și cu medicii din clinicile spitalului ca să ne spună care ar fi elementul, instrumentarul sau aparatul de care au neapărat nevoie și ar determina îmbunătățirea actului medical”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan a afirmat: „2013 reprezintă pentru Consiliul Județean Dolj anul investițiilor în Spitalul Clinic Județean de Urgență Dolj, devenit recent Centrul Regional de Urgență Clasa 1A. Din acest motiv, încă de la sfârșitul anului trecut Executivul Consiliului Județean Dolj a prezentat intențiile de a aloca mai mulți bani pentru modernizarea și dotarea cu echipamente medicale a acestui spital de importanță regională pentru Oltenia.
Pe lângă investițiile pe care le preconizăm, fie că ne referim la fondurile europene ori cele de la bugetul județean sau cel de stat – în luna martie vom aplica pe Programul Operațional Regional în vederea reabilitării termice și a rețelelor de utilități ale acestui spital, construirea unui centru de chirurgie cardiovasculară și reabilitarea în totalitate a spitalului – în această perioadă încercăm să obținem informații de la conducerea spitalului, dar și de la șefii de clinici de nevoile pe care le au sau de dotarea cu aparatură medicală.
Astăzi, am demarat șirul acestor întâlniri cu șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova, domnul doctor Tomescu, pentru a ne prezenta nevoile pe care le au medicii din această clinică. În săptămânile viitoare ne vom întâlni și cu ceilalți șefi de clinici pentru a discuta pe această temă.
Încercăm, atât cât putem, să achiziționăm echipamentele medicale de care au nevoie din fonduri proprii, dar, în același timp, aceste informații pe care le obținem prin discuții le vom transpune într-un material pe care îl vom înainta Ministerului Sănătății, pentru ca această instituție, care coordonează activitatea spitalului, să vină și să completeze aceste echipamente medicale.
Este un efort substanțial pe care consiliul județean îl face, dar ne dăm seama că fără acest efort medicii, oricât de performanți ar fi, sunt vitregiți în activitatea lor de lipsa unor echipamente medicale performante”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan.
La rândul său, medicul Paul Tomescu, șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Dolj, a spus: „Noi am transmis un material legat de problemele care le avem. Vreau să vă mulțumesc că ne ascultați și că veți veni alături de spital în perioada următoare. Sunt convins că prin acest demers investițional multianual, gândit de consiliul județean, în câțiva ani de zile clinica noastră va fi foarte bine dotată. Clinica de Urologie are nevoie de un efort în care să aducem echipamente medicale performante”.

BIROUL DE PRESĂ