Prioteasa, în vizită pre-inaugurală la Aeroport: Am creat un culoar de creştere economică pentru Oltenia

prioteasaaiovandumitrustancuaeroport Prioteasa, în vizită pre inaugurală la Aeroport: Am creat un culoar de creştere economică pentru Oltenia poze

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a fost prezent, sâmbătă seară, într-o vizită de lucru la Aeroportul Craiova, obiectiv care urmează a fi inaugurat peste câteva zile în prezența unor înalți oaspeți din România și Uniunea Europeană, după ce, în ultimii ani, s-a aflat într-un proces de dezvoltare și modernizare prin investiții proprii ale CJ.

prioteasaaiovandumitrustancuaeroport 3 Prioteasa, în vizită pre inaugurală la Aeroport: Am creat un culoar de creştere economică pentru Oltenia poze
La sfârșitul vizitei de lucru, la care au mai fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan și directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, președintele CJ Ion Prioteasa, a spus: „Suntem la finalul unei etape importante de modernizare a Aeroportului Craiova. Peste zece milioane de euro de la bugetul județului au transformat un Aeroport spre care puțină lume se uita într-o adevărată bijuterie.
Remarc cu plăcere că așa cum am închipuit noi dezvoltarea acestui obiectiv al Consiliului Județean Dolj, aeroportul începe să prinde contur și sunt convins că în perioada următoare acest proiect va ajuta la dezvoltarea întregii regiuni. Practic am creat un culoar de creștere economică pentru municipiul Craiova, județul Dolj și întreaga Oltenie.
Pentru ca această buclă a strategiei de modernizare a Aeroportului Craiova să se închidă mai este nevoie de renovarea pistei de aterizare-decolare, prin asfaltarea ei. Așa cum se știe, am depus deja un proiect în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro pentru a rezolva și asfaltarea pistei. Suntem încrezători că vom putea obține această sumă. Sunt optimist pentru că subiectul Aeroportului Craiova a fost preluat și de prim-ministrul Victor Ponta, un oltean preocupat de dezvoltarea regiunii.
Vreau să subliniez faptul că dezvoltarea Aeroportului Craiova nu se putea face fără concursul tuturor consilierilor județeni care au fost alături de conducerea executivă a Consiliului Județean Dolj și ne-au sprijinit ori de câte ori am venit în fața lor cu câte un proiect prin care mai alocam sume de bani pentru modernizarea aeroportului. Vreau să le mulțumesc pentru că acest succes este al nostru deopotrivă.
În câteva zile vom inaugura Aeroportul din Craiova, o investiție care va aduce în fața tuturor noutatea unui terminal de sosiri-primiri sau a unui turn de control care se înalță pe cinci etaje. La evenimentul inaugural al Aeroportului Craiova vor participa persoane importante atât din România, cât și oaspeți din spațiul Uniunii Europene. Prezența lor la Craiova ne întărește sentimentul că acest obiectiv, Aeroportul Craiova, căruia practic ne-am dedicat ultimii patru-cinci ani pentru a-l aduce la standarde europene, este deosebit de important”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

prioteasaaiovandumitrustancuaeroport 1 Prioteasa, în vizită pre inaugurală la Aeroport: Am creat un culoar de creştere economică pentru Oltenia poze
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan a afirmat:
„În urmă cu câțiva ani, atunci când conducerea Consiliului Județean Dolj a început să vorbească de modernizarea Aeroportului Craiova, persoane de decizie de la București ne-au întors spatele și ne-au lăsat să ne descurcăm singuri. Am crezut cu toată forța că modernizarea și investițiile în Aeroport vor aduce plus valoare, vor aduce dezvoltare economică și revigorare pieței muncii din această zonă săracă. Nu cred că am greșit, iar pariul nostru se va dovedi în timp a fi fost unul corect. Putem spune fără teama că greșim: Aeroportul Craiova este Proiectul care dezvoltă Oltenia”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan.

BIROUL DE PRESĂ