Prioteasa: CJ Dolj a investit 17, 5 milioane de euro în Cultură şi va continua să investească

genoiuprioteasaarhitecti.jpg Prioteasa: CJ Dolj a investit 17, 5 milioane de euro în Cultură şi va continua să investească poze

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a reafirmat, marţi, interesul administraţiei judeţene de a investi în domeniul culturii, cu ocazia participării la evenimentul prilejuit de „Anuala de Arhitectură 2013”, organizat de Ordinul Arhitecţilor din România – filiala teritorială Oltenia.
„Consiliul Județean Dolj a stat foarte aproape de această breaslă a arhitecților, pe care o prețuim foarte mult. Sunteți cei care, prin activitatea pe care o depuneți, lăsați foarte multe lucruri comunității în care trăiți. Vin cu mare plăcere în mijlocul dumneavoastră și sunt onorat să vă pot vorbi.
De foarte multe ori, delegațiile din străinătate sau din țară care ne vizitează rămân plăcut surprinse să vadă că, dincolo de știrile care străbat ecranele televizoarelor și care de multe ori nu ne fac foarte mult bine, Craiova îi întâmpină cu locuri și clădiri deosebite, cu o arhitectură specială.
Avem o zonă cu case vechi, ce au aparținut boierilor din Câmpia Băileștilor, zonă care, din păcate, nu este pusă în valoare aşa cum ar trebui. Mereu ne imaginăm că va veni o zi în care vom putea accesa fonduri europene pentru a putea pune în lumină zona de care vă vorbeam și a spune lumii că în Craiova există un loc în care pot fi văzute case vechi, cum poate doar în Bruges există.
Consiliul Județean Dolj a încercat, de-a lungul timpului, să fie de folos comunităților locale, dar și arhitecților prin implementarea unui sistem GIS cu ajutorul căruia se pot realiza prin satelit planurile urbanistice generale ale localităților.
Suntem în continuare implicați în ceea ce înseamnă investiții în cultură, pentru că, așa cum știți cu toții, Primăria Craiova s-a angajat cu toată forţa în proiectul «Craiova – Capitală Culturală Europeană». Municipiul Craiova are șanse foarte mari să atingă acest deziderat. Noi îi dăm tot sprijinul de care are nevoie, pentru că, până acum, Consiliul Județean Dolj a investit în cultură peste 17,5 milioane de euro.
Nu este prima întâlnire pe care o avem cu toți colegii arhitecţi din regiunea Olteniei, cu care ne-am dat mâna foarte des pentru a colabora. Ultima oară am participat împreună la vernisarea, la Muzeul Olteniei, a Bienalei de Arhitectură”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
În luna februarie a acestui an, Consiliul Judeţean Dolj, prin Muzeul Olteniei, şi Uniunea Arhitecţilor din România – filiala euroregională Sud-Vest Oltenia au vernisat „Bienala Naţională de Arhitectură Bucureşti 2012”, în cadrul căreia au fost expuse 950 de lucrări.

BIROUL DE PRESĂ