Prioteasa către craioveni: Nu credeţi falsurile tipărite de adversarii USL!

ponta arafat aeroport 91 Prioteasa către craioveni: Nu credeţi falsurile tipărite de adversarii USL! poze

Președintele organizației Dolj a PSD și co-președinte al USL, Ion Prioteasa, dorește să facă următoarele precizări: „În ultimele ore, în municipiul Craiova au fost distribuite mai multe materiale tipărite pe care apar candidați ai Uniunii Social Liberale care îi amenință pe craioveni că le vor fi mărite taxele sau că vor fi introduse unele noi de către primărie, imediat după ce vor fi aleși.
Vreau să-i anunț pe această cale pe toți craiovenii că pliantele și materialele tipărite distribuite în Craiova reprezintă niște falsuri, produse de contracandidați ai USL, care încearcă pe orice cale, chiar și încălcând legea, să câștige procente.
Fac apel la craioveni să nu creadă în aceste intoxicări care reprezintă zvâcniri electorale mincinoase pe ultima sută de meri. Totodată, solicit candidaților care apelează la astfel de practici să încheie campania electorală în termeni decenți, fără atacuri murdare, duse sub limita legii”.