Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate Zilelor Craiovei 2022, în perioada 26.05. 2022 – 01.06.2022 vor fi instituite restricții de circulație

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate Zilelor Craiovei 2022, în perioada 26.05. 2022 – 01.06.2022 vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.

Astfel, începând cu data de 26.05.2022, ora 22:00, până la data de 30.05.2022, ora 05:00, se va închide circulaţia rutieră pe  următoarele străzi:

 

– str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş;

– str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza;

– str. Popa Şapcă;

 

      De asemenea, începând cu data de 31.05.2022, ora 23:00, până la data de 01.06.2022, ora 22:00, se va închide circulaţia rutieră pe str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Romul şi intersecţia cu str. Arieş.

 

În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.

 

Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară,  pentru autovehiculele care deţin un tichet de acces valabil, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, precum și pentru vehiculele care transportă persoane cu dizabilități.

 

Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.

 

Mulţumim pentru înţelegere!

 

Serviciul Imagine

Primăria Craiova