Prima tranșă de partide în BEJ. PMP, PSRO și Partida Romilor au rămas pe dinafară

Biroul Electoral Județean Dolj funcționează, de vineri, 15 aprilie, cu 7 membri, după completarea cu reprezentanții partidelor parlamentare. 

Astfel, pe lângă președinte și locțiitor, ambii judecători, plus reprezentantul AEP, au mai acces în BEJ și reprezentanții PSD (Alin Șuiu), ALDE ((Remus Cristian Țapu), PNL (Cosmin Ionuț Mitrică) și UNPR (Sorin Stănciulescu).

De menționat că au mai solicitat intrarea în BEJ în această fază și Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu, Partidul Social Românesc al lui Mircea Geoană și Asociația Partida Romilor Pro-Europa, solicitările fiind respinse însă în virtutea unei decizii a Biroului Electoral Central din 26 martie, potrivit căreia au statut de partid parlamentar cu grup în ce puțin unaa dintre camerele Parlamentului doar PSD, PNL, ALDE, UNPR și UDMR.

UDMR nu și-a nominalizat, la Dolj, vreun reprezentant în Biroul Electoral Județean constituit în vederea organizării alegerilor locale din 5 iunie.