Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa printre doljeni – la Bâlciul de la Gura Ploștii

prioteasa farcasi Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa printre doljeni   la Bâlciul de la Gura Ploștii poze

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, duminică, la invitația Primăriei Fărcaș, la Bâlciul de la Gura Ploștii, un eveniment organizat pe parcursul a patru zile și la care sunt prezenți peste 200 de comercianți din toată țara.

„Nu-mi aduc aminte să fi lipsit vreodată în ultimii ani de la acest bâlci, care a devenit o tradiție pentru comuna Fărcaș și care este organizat în fiecare an, la trei săptămâni după sărbătoarea de Paște. Mă bucur că timpul ne-a permis să ajungem la o astfel de sărbătoare câmpenească, unde, an de an, vin aici câteva mii de persoane”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, primarul comunei Făracaș, Ilie Nemțaru, afirmă că Bâlciul de la Gura Ploștii are o tradiție de aproximativ 200 de ani, în acest an fiind prezenți peste 200 de comercianți din toată țara. „Din cercetările pe care le-am făcut în arhive are o vechime de aproximativ 200 de ani. Se spune că la Gura Ploștii s-a odihnit Tudor Vladimirescu în drumul său spre Râmnicu Vâlcea și de asta credem că acest bâlci are o vechime de 200 ani.

Acest bâlci este organizat la interferența celor trei județe, Vâlcea, Gorj și Dolj. Așa că nu trebuie să mire pe nimeni dacă o să întâlnească oameni care vin special pentru acest eveniment și din celelalte județe vecine Doljului.

Și anul acesta ne bucurăm de o prezență numeroasă din partea comercianților, care au venit la noi din toată țara. Sunt aproximativ 250 de societăți comerciale prezente la bâlci, cărora le-am trasat locurile pe care le ocupă pentru a-și expune produsele”, a declarat primarul comunei Făraș, Ilie Nemțaru.

La Bâlciul de la Gura Ploștii au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, vicepreședintele CJ Cristinel Iovan, primarii localităților Fărcaș și Melinești, respectiv Ilie Nemțaru și Ana Ceană, deputatul Petre Petrescu și directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, Florin Stancu.