Prefectura Dolj: Prefectul în inspecţie în judeţ. Mai multe drumuri inundate

Prefectul la Popanzalesti Prefectura Dolj: Prefectul în inspecţie în judeţ. Mai multe drumuri inundate poze

Prefectul judeţului Dolj, Marius Cristinel Deca, a verificat zonele critice din judeţul Dolj (Motoci, Mlecăneşti, Mischii, Gherceşti, Pieleşti, Robăneşti, Lăcriţa, Popânzăleşti) ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ şi a scurgerilor de pe versanţi şi a solicitat Serviciului de Gospodărire al Apelor Dolj măsuri de urgenţă, precum şi Comitetelor locale oameni pentru a acţiona rapid. Menţionăm că au intervenit cu forţe şi mijloace: SGA, Poliţia, ISU şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţiile afectate. În continuare se monitorizează zonele critice precum şi evoluţia debitelor râurilor şi pâraielor pe raza judeţului Dolj.

Ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ şi a scurgerilor de pe versanţi din data de 06.03.2014 au fost afectate sectoare de drumuri judeţene şi DN 65 C, astfel:

  • DJ 641 Caracal – Mischii km 44+200 este inundat pe o porţiune de circa 50 m la ieşirea din comuna Pieleşti, circulaţia autoturismelor este deviată pe str.Vidra, comuna Pieleşti iar autovehiculele de capacitate mare pe drumul comunal DC 87;

  • pe DN 65C la km 11+ 900, datorită ploilor şi scurgerii apelor de pe versanţi apa a pătruns pe carosabil, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se astfel pe o distanţă de circa 100 m pe un singur sens de mers, din direcţia Craiova – Bălceşti;

  • pe raza comunei Robăneşti, satul Robăneştii de Sus, ca urmare a ploilor şi scurgerilor de pe versanţi, la intersecţia DJ 641 cu DC 1A ( km 21+300 m ), între localităţile Robăneşti – Cîmpeni, pe o distanţă de 200 metri este acoperit cu apă, având o adâncime de aproximativ 20 cm;

  • pe DJ 641 ( km 39 ) ce face legătura între satele Robăneştii de Jos – Bojoiu ca urmare a ploilor şi scurgerilor de pe versanţi este impracticabil din cauza nivelului ridicat al apei;

  • DJ 641, km 30+900 m, ca urmare a ploilor şi scurgerilor de pe versanţi, în comuna Teslui, între satele Viişoara Mare şi Viişoara Mică, apa a pătruns pe carosabil pe o distanţă de 100 metri, având o adâncime de aproximativ 20 cm;

  • s-a luat măsura închiderii DJ 641 de la Km.38 pe raza comunei Robăneşti până la km. 44 la intersecţia cu DN 65 pe raza comunei Pieleşti ca urmare a a ploilor şi scurgerilor de pe versanţi.

Având în vedere situaţia critică din sudul judeţului cu privire la evacuarea apelor pe teritoriile localităţilor Măceşu de Jos, Bechet, Dăbuleni, Bistreţ, Prefectul Marius Cristinel Deca, a transmis adrese către: Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală Pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurrale, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, pentru a solicita din nou sprijn pentru ponirea staţiilor de pompare de către A.N.I.F.-Filiala Dolj.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marius Cristinel Deca, a luat hotărârea să emită Ordinul Prefectului privind punerea în funcţiune a staţiilor de desecare aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare – Filiala judeţeană Dolj