Prefectura Dolj: Miercuri, 27 aprilie 2016, a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural

20160427 110504 Prefectura Dolj: Miercuri, 27 aprilie 2016, a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural poze

Miercuri, 27 aprilie 2016, a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural.

Şedinţa a avut următoarea ordine de zi:
• Rezultatul verificărilor efectuate pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, în vederea desfășurării în condiții optime a Sărbătorilor Pascale.
• Acțiunile întreprinse de Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor de Paști
• Raport cu privire la activitatea de control desfășurată de Serviciul de Inspecție Socială din cadrul A.J.P.I.S Dolj pe anul 2015.

În încheierea şedinţei, prefectului judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a precizat: „Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, solicit seriozitate maximă din partea instituţiilor implicate și continuarea acțiunilor de control specifice pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor. Rog atât Inspectoratul de Poliție cât și Inspectoratul de Jandarmi să dispună măsurile necesare în ceea ce privește asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.De asemenea, este necesară prezenţa activă a efectivelor de poliţie rutieră la orele de vârf în zonele comerciale aglomerate precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei. Veți dispune măsurile necesare pentru desfășurarea, în condiții optime, a manifestărilor publice care vor fi organizate în județ cu ocazia acestor sărbători (în special măsuri de prevenire a incendiilor) și asigurarea intervenției rapide la situațiile de urgență”

 

 

 

Biroul de presă
Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj