Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, s-a întâlnit joi, 26 mai 2016, cu 24 de sportivi din cadrul caravanei Peace Run

Caravana Peace Run Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, s a întâlnit joi, 26 mai 2016, cu 24 de sportivi din cadrul caravanei Peace Run  poze

Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, s-a întâlnit joi, 26 mai 2016, cu 24 de sportivi din cadrul caravanei Peace Run care au poposit la Craiova în cursa lor pentru promovarea păcii în întreaga lume.

“Apreciez în mod deosebit efortul pe care îl depun aceşti oameni şi consider că reprezintă un model demn de urmat pentru noi toţi. În ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile din aceste zile, când ploaia nu le-a dat pace mai deloc, ei nu s-au abătut de la drum, ci au alergat mai departe pentru a-şi duce la îndeplinire nobilul scop – acela de promovare a păcii în întreaga lume. Le doresc în continuare mult succes şi sper că pe parcursul acestei curse nu vor întâmpina greutăţi şi vor ajunge cu bine la destinaţie” – a declarat prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan.

Caravana Peace Run este eveniment internaţional care reuneşte sportivi profesionişti şi amatori din diverse colţuri ale lumii.

În 2016, alergarea se desfăşoară pe toate continentele şi va vizita peste 100 de ţări. În Europa, ceremonia de start în acest an avut loc în luna februarie, în Portugalia, iar alergătorii vor ajunge la Roma pe 8 octombrie.

 

Biroul de presă

Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj