Precipitaţii în trei reprize în Dolj – video

ladislaulup Precipitaţii în trei reprize în Dolj   video poze

Doljul va avea parte de precipitaţii în trei reprize. Ninsorile încep miercuri în jurul orei prânzului, urmând a fi înlocuite în cursul nopţii de miercuri spre joi de lapoviţă şi polei, ziua următoare fiind rezervată ploilor. În week-end şi săptămâna viitoare urmează alte două etape cu precipitaţii, potrivit şefului Centrului Meteorologic Regional Oltenia, Ladisalau Lup.
“Primele ninsori vor apărea înainte de intrarea în vigoare a codului Galben, în sud -vestul Olteniei, cam pe linia Calafat-Bechet, în jurul orei 12.00. În judeţul Dolj, până la miezul nopţii vom avea numai ninsori. În cursul zilei următoare, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie. Intensitatea va scădea înainte de ora 20. Noi prognozăm în jurul ore 17-18 să nu mai avem probleme”, a declarat Ladislau Lup în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. Directorul Centrului Meteorologic Regional Oltenia spune că, nici după expirarea avertizării Cod Galben judeţul Dolj nu va fi scutit de precipitaţii, ploile şi ninsorile urmând să revină în două etape, în week-end şi la începutul săptămânii viitoare, potrivit prognozei realizate de Centrul Meteorologic Regional Oltenia. “Urmează o periodă destul se scurtă cu temperaturi pozitive ziua şi rezonabile, în jur de 0 grade, noaptea însă în noaptea de vineri spre sâmbătă vom avea din nou precipitaţii, dar nu atât de intense ca acum, la început sub formă de ploaie, apoi de ninsoare. Şi săptămâna viitoare, luni spre marţi, vom avea, temporar, din nou precipitaţii, dar nu însemnate cantitativ”, a precizat Ladislau Lup.