PNL: Victor Ponta să publice urgent legea dublării alocaţiilor în Monitorul Oficial şi să nu se mai împăuneze cu merite care nu-i aparţin

 

Victor Ponta și PSD încearcă, din nou, printr-o crasă ipocrizie politică, să se împăuneze cu meritele promovării măsurii de dublare a alocaţiilor. Pe lângă faptul că personal nu a votat amendamentul promovat de PNL, chiar dacă se afla la şedinţa de plen din Camera Deputaţilor, iar PSD s-a împotrivit acestei idei în primă instanţă, acum premierul Victor Ponta vrea să confişte politic o măsură bună.

Guvernul este obligat să aplice legile, chiar dacă Victor Ponta în multe cazuri consideră că este un luccru opţional.

Îi solicităm premierul Victor Ponta să publice urgent în Monitorul Oficial legea care prevede dublarea alocaţiilor, promulgată pe 1 iunie de preşedintele Klaus Iohannis. Dacă pe actualul şef al Guvernului îl interesa în mod sincer situaţia copiilor, şi nu doar pentru a face bravadă la televizor, s-ar fi asigurat ca actul normativ să apară până în acest moment în Monitorul Oficial, instituţie aflată în subordinea Guvernului.

Măsura dublării alocaţiilor, iniţiată de PNL, este dovada faptului că pot exista situaţii fericite în care societatea civilă şi partidele de opoziţie pot pune cu succes o presiune constructivă pe majoritatea parlamentară.

Alocaţia, în mod diferit de ceea ce enunţă reprezentanţi ai PSD, este un drept al copiilor, iar eventualele măsuri care vizează familiile cu venituri modeste pot face obiectul ajutoarelor sociale bine ţintite.

Astfel, şi în această privinţă, îi solicităm lui Victor Ponta şi miniştrilor săi să facă mai puţine declaraţii politice şi promisiuni deşarte, care în cele din urmă nu se mai materializează, şi să comunice în mod clar care sunt măsurile pe care le susţine, cu precizarea cuantumului şi termenelor precise.

 

Departamentul de comunicare al PNL