PNL îşi ia candidaţi din PDL şi MAI

m misu voicu PNL îşi ia candidaţi din PDL şi MAI poze

Liberalii doljeni şi-au prezentat azi noile achiziţii pentru alegerile locale de anul viitor de la Segarcea şi Almăj: un fost pedelist şi un fost poliţist.

Preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, a anunţat cooptarea celor doi candidaţi în conferinţa de presă de azi. Liberalii au dat lovitura la Segarcea, luând chiar preşedintele filialei locale a PDL. Fost candidat democrat-liberal la alegerile trecute, Petre Pantalia spune că a făcut pasul în PNL pentru că nu se mai putea înţelege cu nici un chip, nici măcar la telefon, cu şefii PDL Dolj.

petre pantalia pnl PNL îşi ia candidaţi din PDL şi MAI poze

“Până ieri am fost membru al partidului democrat liberal, am fost preşedintele organizaţiei locale din oraşul Segarcea, am demisionat şi m-am înscris în PNL pentru că am găsit cam aceleaşi viziuni de dreapta şi nu-i mai puţin adevărat, nemulţumirea mea a fost lipsa oricărei legături dintre biroul permanent judeţean al PDL şi organizaţia locală. La orice tentativă a mea de a discuta cu membrii ai PDL, membrii ai biroului permanent judeţean. Ori nu mi s-a răspuns la telefon, ori nu mi s. a dat nici un răspuns sau mi s-au dat răspunsuri evazive. Înţeleg că există o competiţie între Radu Berceanu şi Gelu Vişan, dar ce legătură are competiţia la vârf cu activitatea partidului în teritoriu. Considerăm că singura şansă să schimbăm ceva în localitatea Segarcea este să câştigăm primăria şi singurul partid care mă poate ajuta este PNL, cu membrii căruia am mai lucrat de-a lungul timpului. Nu pot să stau impasibil, să văd cum alţii pot să facă treabă şi să mă uit ca cei care trebuie să facă treabă nu dau nici un semn că există”, a declarat Pantalia.

Pentru alegerile de la primăria Almăj, PNL se laudă cu înregimentarea lui Constantin Hoancă, fostul şef de la Evidenţa Informatizată a Persoanei pe municipiul Craiova.

“Vin dintr-o structură în care mi-am încheiat cariera şi consider că mi-am făcut datoria aşa cum trebuie. Când am ales acest partid m-am gândit foarte bine, am studiat ideologia partidului, cred că ideile mele se regăsesc în această ideologie, am găsit aici oameni cu iniţiativă, care mi-au promis tot sprijinul. Am încheiat o carieră şi încep o altă carieră şi mă simt în stare să fac ceva. Sunt născut în localitatea Almăj, m-am întors din nou acolo şi vreau să fac din această localitate care este la doar 15 km de Craiova, vreau să fie una de talie europeană. Vreau să atragem investitori, să punem bazele pe agricultură, să facem multe lucruri pentru că am cam rămas în urmă. Cu ajutorul experienţei căpătate pot spune că ştiu ce trebuie să fac şi sper că nu voi dezamăgi pe nimeni”, a precizat Hoancă.