PNL Dolj: PNL a atacat la Curtea Constituțională prevederile OUG 55/2014

pnl PNL Dolj: PNL a atacat la Curtea Constituțională prevederile OUG 55/2014 poze

Azi, 11.12.2014, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă susținută de Dl. Deputat Ionuț Stroe și de Dl. Consilier Local Pavel Badea.

Temele abordate au fost următoarele:

PNL a atacat la Curtea Constituțională prevederile OUG 55/2014

Lipsa de transparență și viziune în administrația locală Craiova.

 

Parlamentarii PNL au sesizat Curtea Constituțională în privința OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali.

Articolul 115 din Constituție prevede explicit că ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, or, în acest caz, administraţia publică locală este o instituţie fundamentală, statut care reiese inclusiv din faptul că i se alocă un subcapitol în Constituţie.

De asemenea, articolul 115, alineatul 6 din Constituţie, menționează faptul că drepturile electorale nu pot fi reglementate prin ordonanţe de urgenţă. Or alineatul 5 al articolului unic modifică Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor publice locale, instituind o nouă categorie de aleşi locali – supleanţii. Având în vedere faptul că noua categorie de aleşi urmează a avea drepturi nereglementate până acum, înseamnă că drepturile electorale ale candidaţilor sunt modificate, lucru care poate fi realizat numai prin lege.

Dispoziţiile OUG 55/2014 sunt contrare jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia migraţiei politice a aleşilor locali. Curtea Constituțională a emis deja decizii care stipulează că interzicerea traseismului este constituţională, și se fundamentează în articolul din Constituție care menționează că ”partidele politice contribuire la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor”.

Ordonanţa încalcă şi dispoziţiile art. 115 alin. 4 din Constituţie, expunerea sa de motive neaducând niciun argument cu privire la existenţa unei situaţii extraordinare și de urgență a cărei reglementare nu poate fi amânată. Singura urgență care a motivat adoptarea actului normativ a fost cea electorală.

PSD a modificat legislația mergând după logica potrivit căreia dacă un consiliu local sau județean nu votează cum vrea stăpânul județului, înseamnă că acel consiliu nu funcționează. OUG 55 a făcut parte dintr-un plan de alterare a rezultatului alegerilor.

În plus, OUG 55/2014 prevede măsuri aplicabile doar pentru o anumită situație și pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce intră în contradicție cu decizii ale Curții Constituționale care precizează că ”legea trebuie să aibă un caracter general și nu unul discriminatoriu”.

Partidul Național Liberal consideră că folosirea unor instrumente legislative aflate la îndemâna Guvernului și a premierului doar în logică electorală nu trebuie să mai fie o practică în România. Acesta este motivul pentru care PNL sancționează derapajele evidente dovedite de actualul Cabinet.

În situația în care Curtea Constituțională va admite sesizarea PNL, este posibil ca în motivarea deciziei să ofere și niște îndrumări privind ce se poate întâmpla mai departe cu mandatele aleșilor locali care au migrat.

Politica PNL este clară: nu vom reprimi niciun ales local care a beneficiat de ordonanța OUG 55/2014 . Partidul Național Liberal condamnă traseismul politic și nu va încerca să construiască majorități prin atragerea de persoane din alte partide politice.

Declarată neconstituțională, OUG 55 trebuie să se întoarcă în Parlament, pentru a fi adoptat un proiect de lege de respingere a actului normativ.  Cu acest prilej, legiutorul urmează să stabilească și ce se întâmplă cu efectele juridice ale ordonanței respinse în privința aleșilor locali care au migrat.

Referitor la administrația locală, PNL condamnă vehement lipsa de transțarență și viziune în deciziile pe care actuala conducere a orașului Craiova le ia. Astfel, ședința extraordinară a Consiliului Local Craiova de azi a durat mai puțin de 3 minute, iar consilierii locali au fost anunțați telefonic de această întâlnire pe data de 10 decembrie 2014, iar toate documentele au fost fiind puse la dispoziția aleșilor locali tot în aceeași zi. Pe ordinea de zi au fost în principal propuneri de rectificare a Bugetului local și ale instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local. Punctul 2 pe ordinea de zi s-a referit la suplimentarea bugetului cu suma de 1.534.000 (350.000 Euro) în vederea demolării stadionului Ion Oblemenco pentru ca terenul, liber de sarcini,  să fie transferat către Compania Națională de Investiții liber de sarcini.

Partidul Național Liberal susține dezvoltarea oașului și nu se va opune acestui proiect fiind considerat unul benefic pentru orașul Craiova. Transmite totuși un semnal de alarmă referitor la includerea acestui proiect în bugetul pentru anul 2015. Există posibilitatea să fie demolat actualul stadion și să rămână doar  terenul viran.

În altă ordine de idei, orașul Craiova de pregătește să devină capitala culturală Europeană cu un orășel al copiilor ce arată mai mult a bâlci dintr-un oraș mic de provincie și obturează din punct de vedere vizual o clădire de cultură care arată foarte bine din punct de vedere vizual: Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Pentru organizarea acestui “Orășel al copiilor” era mai oportună folosirea parcării de la Sala Polivalentă, spațiul fiind mult mai mare, existând și parcări pentru persoanele care doresc să se deplaseze cu copii în acest loc.

Un alt aspect important nu doar pentru Craiova ca si oraș candidat la titlul de capitală culturală Europeană dar și pentru un oraș de dimensiunea Craiovei, este lipsa grupurilor sanitare din zona centrală. PNL va face interpelări în fiecare ședință a Consiliului Local Craiova referitor la această problemă până când acest lucru se va rezolva. Este inadmisibil, de-a dreptul jenant că locuitorii orașului sau turiștii ce vizitează Craiova să nu aibă grupuri sanitare amenajate în centrul Craiovei.