PNL DOLJ CONTINUĂ SERIA DEZBATERILOR: ATENŢIE SPECIALĂ ACORDATĂ AGRICULTURII

 

 pnl agricultori PNL DOLJ CONTINUĂ SERIA DEZBATERILOR: ATENŢIE SPECIALĂ ACORDATĂ AGRICULTURII poze

Fermieri, procesatori, specialişti în agricultură au participat sâmbătă, 28.03.2015, la dezbaterea organizată de către PNL Dolj, pentru a face o radiografie a agriculturii la acest moment. Dezbaterea moderată de către deputatul Mihai Voicu, copreşedinte PNL Dolj, a avut ca scop prezentarea programului PNL pentru agricultură, precum şi identificarea soluţiilor cele mai eficiente pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultura. 

PNL se sprijină în elaborarea politicilor publice din domeniul agriculturii pe propunerile mediului de afaceri și a specialiștilor din domeniu, care arată că sunt urgente unele măsuri de consolidare a sistemului agricol, în primul rând prin soluționarea problemelor de fond ale agriculturii.

În prima parte a dezbaterii a fost prezentat programul PNL pentru agricultură şi s-au făcut precizări despre obiectivele şi direcţiile de intervenţie considerate prioritare de către PNL. Cei doi invitaţi ai Comisiei pentru Agricultură a PNL la nivel naţional, dl. Gigi Ştefan – copreşedinte şi d-na Diana Pavelescu – secretar al acestei comisii, au dat lămuriri şi informaţii suplimentare legate de acest program.

 

Obiectivele strategice principale ale PNL pentru o agricultură durabilă şi sustenabilă în următorii 10 ani sunt:

  • Definitivarea cadastrului și comasarea terenurilor agricole și forestiere;
  • Regândirea cadrului fiscal necesar agriculturii românești pentru aducerea fermierilor la nivelul de competitivitate european;
  • Promovarea și sprijinirea măsurilor de piață în sectorul agroalimentar;
  • Încurajarea și promovarea formelor asociative și a organizațiilor profesionale/ interprofesionale;
  • O agricultură predictibilă – reglementare activităţii de îmbunătățiri funciare din România;
  • Cercetare aplicată pentru nevoile fermierilor;
  • Personal calificat în agricultură – învățământul agricol de specialitate;
  • Dezvoltarea durabilă a satului românesc – măsuri concrete pentru instalarea tinerilor fermieri;

 

Deputatul Mihai Voicu: „În viziunea PNL, atenția specială acordată agriculturii se bazează pe capacitatea acesteia de a transforma unul dintre cei mai importanți factori de avantaj ai României -potențialul pedoclimatic- într-un avantaj competitiv la nivel european. Agricultura este un domeniu extrem de important, are nevoie de sustinere printr-un program ce trebuie îmbunătăţit continuu. Întâlnirile cu fermierii, procesatorii şi cu specialiştii din agricultură  vor continua, pentru a răspunde aşteptărilor acestora şi pentru realizarea obiectivelor dezvoltării rurale şi agriculturii”.

Partea a doua a dezbaterii a fost un dialog între invitaţi şi conducerea Comisiei pentru agricultură, dar mai ales au fost transmise parlamentarilor prezenţi problemele cu care se confruntă agricultura judeţului Dolj.

 

Senatorul Mario Ovidiu Oprea: „Dezbaterea nu a fost organizată pentru a fi bifată, a fost o întâlnire importantă, nu a fost o întâlnire politică, nu am politizat acest eveniment, ci ne dorim să completăm, să actualizăm programul propus de PNL, cu o listă de priorităţi, corect transmise de către cei prezenţi. Ne-am notat propunerile dumneavoastră, eu şi colegii parlamentari: nevoia unei strategii naţionale pentru irigatii; necesitatea sprijinirii prin subvenţii pentru irigaţii, suprafeţele irigate vor avea un potenţial agricol cel puţin mediu şi astfel vor beneficia şi de un alt avantaj – finanţarea din surse nerambursabile; eliminarea supraimpozitării în agricultură; necesitatea înfiinţării fermelor pilot; necesitatea subvenţiei pentru paza pădurilor; sprijinire agriculturii ecologice; susţinerea pomiculturii în Dolj – prin noul PNDR ea fiind vitregită; protecţia culturilor; modificarea legislaţiei în privinţa protejării proprietăţii – sancţiunile actuale sunt departe de a asigura acest lucru, amenzile sunt inutile, nici măcar nu se plătesc; adaptarea legislaţiei specifice pentru a asigura neîngrădirea exporturilor de legume; sustinerea înfiinţării pietelor de gros. Numarul mare de participanţi si multele probleme ridicate denotă faptul că în agricultură sunt multe de făcut.”