PNL Craiova: PANDEMIA TRECE, METEHNELE PSD RAMAN. Consilierii liberali cer anularea, nu amânarea Zilelor Craiovei

 

Grupul de consilieri PNL dezaprobă acţiunile puterii PSD referitoare la aspecte importante din administrarea oraşului nostru; astfel, profitând de criza sanitară în care se află întreaga comunitate, administraţia PSD camuflează permutări favorabile de posturi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, în aşa-zise nevoi ale spitalului, cu încălcarea legii.

OUG 80/21.05.2020 specifica obligativitatea spitalului de a avea angajat un medic în Managementul Calității, iar conducerea solicită tocmai transformarea unui astfel de post, pentru a fi ocupat de către cineva, care deja lucrează acolo, fiind angajat(ă) în perioada stării de urgenţă – stare care tocmai s-a încheiat.

Pe lângă această “anomalie”, se menţionează în materialul de şedință, nu mai puţin de 27 de angajări noi, între care şofer, economist, portar, bucătar (pe lângă infirmiere şi asistente).

Solicităm, pe această cale, avizul Ministerului Sănătăţii pentru aceste transformări, propuse în materialul de şedinţă, precum şi publicarea listei cu cadrele medicale beneficiare ale subvenţiei alocate de către Guvern, pentru cadrele din prima linie a luptei cu pandemia COVID – 19! Dorim, în acest fel, să ne asigurăm că aceste suplimente au fost distribuite conform legii in vigoare!

Referitor la festivităţile organizate la 1 Iunie, cu ocazia Zilelor Craiovei, solicităm anularea acestora, şi nu amânarea lor, întrucât nevoile stringente ale oraşului nu ne “îmbie” la sărbătoare: ne gândim la copiii care vor merge în această toamnă la şcoală şi dorim să ne asigurăm că aceştia vor fi în deplină siguranţă; astfel, solicităm ca banii alocaţi pentru “sindrofii” să fie dirijaţi anul acesta pentru pregătirea unităţilor de învăţamânt subordonate, în raport cu ultimele necesităţi în materie de sănatate obligatorii în contextual actual.

Până la clarificarea situaţiilor apărute, consilierii PNL nu vor vota punctele 10 şi 11 de pe ordinea de zi a şedinţei de azi, 28.05.2020, care se referă la cele menţionate mai sus.

 

Grupul de consilieri locali ai PNL Craiova