PNL Craiova critică din nou conducerea primăriei, pentru lipsă de viziune și abundența salarială a directorilor

Președintele PNL Craiova, Marian Vasile, a făcut într-o conferință de presă bilanțul ultimei ședințe de consiliu local municipal, atacând conducerea PSD a primăriei, cot la cot cu colegii Teodor Sas și Cosmin Corâțu.


„Bugetul pentru acest an va fi la fel cum au fost toate de până acum în sensul în care rezolvă doar problemele urgente. Va fi un buget al nevoilor urgente şi nicidecum un buget al dezvoltării. Noi ar trebui să avem o strategie de dezvoltare a oraşului şi toate bugetele anuale trebuie să fie  corelate cu această strategie. Dânşii sunt însă mereu luaţi pe nepregătite. Uitaţi-vă că acum au fost luaţi pe nepregătite că trebuie să mute primăria deşi se ştia de doi ani că trebui să o predăm constructorului. Dar ei iau mereu decizii de pe o zi pe alta, şi asta deoarece promovează tot felul de indivizi în funcţii plătite cu salarii de zeci şi sute de milioane de lei, dar care nu au niciun fel de competenţe. Şedinţa de ieri (joi – 25 martie), aşa cum ne-a obişnuit administraţia PSD condusă de Olguţa Vasilescu, a avut ca principal scop să-şi pună oamenii în funcţii sau să le prelungească mandatele, aşa cum s-a întâmplat cu administratorul de la SC Pieţe şi Târguri Craiova, al cărui mandat a fost prelungit cu încă 4 ani. La conducere acelei societăţi sunt câţiva directori care încasează mii de euro pe lună. Consideraţi că au făcut performanţă? Că trebuia prelungit acest mandat cu 4 ani? Eu consider că nu“, a declarat preşedintele PNL Craiova.