PMP DOLJ: CRIZA POLITICĂ ADUCE RISCURI MAJORE

 

Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte Național PMP:Criza politică  trebuie scurtată. Românii nu trebuie să plătească ”oalele sparte” ale politicienilor.

PMP, ca partid responsabil, solicită tuturor partidelor să înțeleagă că prelungirea actualei crize politice va genera costuri majore pentru viitorul guvern, oricare va fi acela.

Instabilitatea politică amână măsuri economice absolut necesare, în absența cărora, ritmul dezvoltării societății românești va fi mult încetinit, dacă nu cumva, stopat.

Presiunea tot mai mare asupra monedei naționale, creștereadobânzilor la împrumuturi(Ministerul Finanţelor  tocmai a împrumutat pe 10 ani, 1,3 miliarde de lei la o dobândă anuală de 4,19%), reticența în creștere a investitorilor, imposibilitatea de a negocia eficient alocările de fonduri europene în cadrulexerciţiului bugetar 2021 – 2027 al UE şi prevederile „Green Deal”-ului, blocarea instituțiilor publice și imposibilitatea luării unor măsuri de corecţie bugetară,  intrarea țării in vizorul agențiilor internaționale de rating –  sunt doar câteva riscuri majore care pândesc  țara noastră.

Din păcate cei care vor deconta la final aceste exerciții de iresponsabilitate publică vor fi tot cetățenii.

PMP nu vrea acest lucru. De aceea facem, în fiecare zi, apeluri la maturitate politică pentru ca România să aibă, cât mai repede, un executiv funcțional care să-și facă treaba cu patriotism si competență”– a precizat deputatul Ion Cupă, liderul PMP Dolj, vicepreședinte național al partidului.

 

BIROUL DE PRESĂ PMP DOLJ