PETRE PETRESCU ŞI USL, SUSŢINERE FERMĂ DIN PARTEA PRIMARULUI DIN ARGETOAIA

petre petrescu si mircea bezna alaturi de sustinatorii USL PETRE PETRESCU ŞI USL, SUSŢINERE FERMĂ DIN PARTEA PRIMARULUI DIN ARGETOAIA poze

Deputatul Petre Petrescu, candidat al USL pentru funcţia un nou mandat în Parlamentul României, a vizitat luni, 3 decembrie, pentru a doua oară în această campanie electorală, comuna Argetoaia.

Şi tot pentru a doua oară, Petre Petrescu a fost însoţit pe străzile şi uliţele comunei de către primarul Mircea Beznă, chiar dacă acesta este înregimentat în partidul concurent al USL. Explicaţia este una foarte simplă: între Mircea Beznă şi Petre Petrescu există o relaţie de strânsă prietenie, iar deputatul Petrescu nu a încetat să-şi susţină prietenul şi proiectele sale nici după ce acesta a trecut la PD-L.
„La Argetoaia, avem atâtea lucruri interesante pe care le-am făcut şi pe care urmează să le facem! Primul lucru despre care vreau să vorbesc este legat de calitatea primarului şi a Consiliului Local. Primarul Mircea Beznă şi consilierii au dovedit multă hărnicie şi preocupare pentru interesul comunei, iar toată susţinerea pe care o avem aici, în Argetoaia, lor li se datorează. Noi, parlamentarii de colegiu şi colegii noştri de la Consiliul Judeţean, am făcut tot ce am putut pentru a-i sprijini pe aceşti oameni în realizarea proiectelor lor. Aşa s-au putut pietrui toate drumurile din comună, s-a putut reabilita reţeaua de iluminat public, s-au putut construi grădiniţe, s-a putut da o mână de ajutor bisericilor. Pentru următorii patru ani, vrem să-i ajutăm pe locuitorii din Argetoaia să îşi realizeze două obiective extrem de importante: apă şi asfalt. Din punctul meu de vedere, apa este pe primul loc, şi vrem să aducem reţea de alimentare cu apă potabilă în toată comuna. Apoi, este asfaltul. Şi vreau să profit de ocazie pentru a le promite ferm locuitorilor din Argetoaia un lucru: dacă USL va obţine un scor bun la alegerile de Dumincă, dacă eu şi Florea Voinea vom obţine peste 70 la sută din voturi, atunci voi putea cu uşurinţă merge la Guvern şi-i voi ruga pe cei de acolo să ne acorde fonduri pentru ca drumul dintre Argetoaia şi Piria să fie modernizat, asfaltat, să aibă şanţuri tăiate, chiar în anul următor. Realizarea acestei investiţii va duce automat la dezvoltarea infrastructurii în zonă şi a întregii zone. ”, a declarat Petre Petrescu.

petre petrescu un consilier liberal si primarul mircea bezna alaturi de votanti din Argetoaia PETRE PETRESCU ŞI USL, SUSŢINERE FERMĂ DIN PARTEA PRIMARULUI DIN ARGETOAIA poze
„Când e vorba de binele comunei, când discutăm probleme serioase pentru comună, nu mai facem politică. Sunt alături de mine şi consilierii PD-L, şi cei de la PSD, şi cei de la PNL. Am înţeles cu toţii că au trecut alegerile locale şi acum suntem cu toţii în aceeaşi tabără: trebuie să ajutăm comuna să se dezvolte!”, a completat primarul din Argetoaia, Mircea Beznă.

Biroul de presă