Petre Petrescu la Şimnicu de Sus, alături de primarul Jana Fulga

petre petrescu jana fulga simnicu de sus 1 Petre Petrescu la Şimnicu de Sus, alături de primarul Jana Fulga poze

Petre Petrescu, candidatul USL în Colegiu 5 Filiaşi Camera Deputaţilor, a fost prezent, vineri, în comuna Şimnicu de Sus, unde, alături de primarul Jana Fulga şi peste 50 de susţinători, a stat de vorbă cu alegătorii. Oamenii au nemulţumiri multe şi speranţele lor se îndreaptă către un viitor Guvern USL, care să facă DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, sprijinit din Parlament de Petre Petrescu – deputat și Florea Voinea – senator.
“Comuna Şimnicu de Sus îmi este foarte dragă şi sprijin în totalitate inițiativele locale de dezvoltare pe care doamna primar Jana Fulga și echipa de consilieri locali doresc să le pună în valoare. Știu foarte bine situaţia acestei localităţi. Cunosc la fel de bine proiectele doamnei primar Jana Fulga pentru localitatea Șimnicu de Sus, pe care le voi susține, alături de Consiliul Judeţean Dolj, care a făcut promisiuni certe în ceea ce priveşte investiţiile în această comună”, a declarat Petre Petrescu, candidat USL pentru un mandat de deputat în Colegiul 5 Filiași.
Primarul Jana Fulga se declară încrezătoare în obținerea unor rezultate bune pentru candidații USL Petre Petrescu și Florea Voinea. “Domnul Petre Petrescu ne-a ajutat foarte mult în ultimii ani, în special în acest ultim mandat de deputat al dumnealui ţinând cont că a fost în opoziţie. Dar adevărata valoare a unui om tocmai în astfel de momente se vede. În perioada următoare avem multe proiecte pentru comuna Șimnicu de Sus, dar am încredere că domnii Petre Petrescu şi Florea Voinea, candidații USL pentru Camera Deputaților și Senat, ne vor ajuta să le ducem la bun sfârşit. Şi pentru a le da un motiv să fie cât mai aproape de noi ne-am propus ca la alegerile din 9 noiembrie vor obține cel puţin 80 la sută din voturile valabil exprimate”, a declarat primarul comunei Șimnicu de Sus, Jana Fulga.