Peste 700.000 de fermieri au liber la plata unică pe suprafaţă de la APIA

m camp agricultura Peste 700.000 de fermieri au liber la plata unică pe suprafaţă de la APIA poze

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă finalizarea acţiunilor de control şi autorizarea plăţilor pentru un număr record de fermieri.

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în

cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă – SAPS, un număr de 702.875 fermieri,

din comune în care s-au finalizat acţiunile de control specifice (administrativ, control

pe teren, prin teledetecţie), fermieri ce au îndeplinit cumulativ condiţiile impuse de

regulamentele europene şi legislaţia românească. Suma astfel autorizată la plată este de

887.603.265,95 milioane lei (207.782.027,70 milioane euro).

Dintre totalul fermierilor autorizaţi la plata în avans, 687.954 fermieri au primit

deja sumele la care au fost îndreptăţiţi, sume ce totalizează 878.707.587,92 milioane

lei (205.699.608,58 milioane euro). Astfel, APIA a plătit avansul din plata unică pe

suprafaţă pentru 63% din fermierii care au depus cererea de sprijin în cadrul Campaniei

SAPS 2010.

Reamintim că APIA a demarat plata avansului în cadrul Campaniei SAPS 2010

în data de 16 octombrie. Pentru anul 2010, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe

suprafaţă este de 80,36 euro/ha, avansul fiind de 161,69 lei/hectar (37,85 euro/ha),

reprezentând 47,10% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică

pe suprafaţă finanţată din FEGA.

Plăţile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală

Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este

acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de

Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

(MADR)”, precizează un comunicat al APIA.