Pesediştii, consemnaţi în cazărmi. Corlăţean: Amânaţi concediile! Prioteasa: Glonţul pe ţeavă, dormim în echipament de luptă!

psd 3 Pesediştii, consemnaţi în cazărmi. Corlăţean: Amânaţi concediile! Prioteasa: Glonţul pe ţeavă, dormim în echipament de luptă! poze

Primarii şi viceprimarii PSD Dolj, convocaţi astăzi la Craiova, au primit ordin de mobilizare pentru referendum de la doi dintre vicepreşedinţii PSD. 

Unul dintre ei a fost ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, care, prezent la Craiova pentru o întâlnire cu şefii Curţilor de Apel, a dat o raită şi pe la Filarmonică după ce, în prealabil, a “lăsat haina de ministru” la intrare.

“Ştiu că e o perioadă în care aşteptaţi concediil bine meritate, dar eu vă sfătuiesc să nu vă mai programaţi plecări pentru perioada următoare. Vedeţi care este situaţia la nivel naţional şi probabil că în august va trebui să ne mobilizăm pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Facem ceea ce am promis: dăm banii înapoi la bugetari, contribuţiile reţinute ilegal şi necosntituţional pensionarilor, alocăm bani pe care fostul guvern nu i-a prevăzut pentru medicamentele bolnavilor de cancer, dar trebuie să fim şi lăsaţi să facem”, a spus Corlăţean.

La rândul său, preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, în acelaşi timp vicepreşedinte naţional al partidului, i-a avertizat pe aleşii social-democraţi că au de muncă în perioada următoare.

“Nu sărbătorim, ci, dimpotrivă, stăm pregătiţi, ne culcăm în echipament de luptă pentru că va trebui să ne ocupăm de referendum. Degeaba am câştigat la locale dacă nu putem forma guvernul, iar acesta să poată să-şi facă treaba. Deci, glonţul pe ţeavă, că eu zic că luna asta mergem la vot”, a spus Ion Prioteasa.