PC: Tudor Ciuhodaru nu mai este membru al Partidului Conservator

comunicatus PC: Tudor Ciuhodaru nu mai este membru al Partidului Conservator poze
Începând de astăzi, 29 septembrie 2011, deputatul Tudor Ciuhodaru nu mai este membru al Partidului Conservator.trans PC: Tudor Ciuhodaru nu mai este membru al Partidului Conservator poze

“Am fost mandatat în cadrul Biroului Politic al Partidului Conservator să iau o decizie în ceea ce-l priveşte pe Tudor Ciuhodaru, în urma unei discuţii cu acesta. Tudor Ciuhodaru s-a exprimat foarte clar, în presă, cu privire la noul său statut. Din păcate nu a avut demnitatea să facă asta şi în faţa partidului care s-a angajat să-l susţină în alegerile din 2012.
Tudor Ciuhodaru a acţionat în ultimul timp, împotriva Partidului Conservator şi a Uniunii Social Liberale, astfel că, în conformitate cu statutul PC şi protocolul USL am decis excluderea sa din calitatea de membru PC şi din toate funcţiile pe care le-a avut în partid. Consider că prin voturile acordate puterii în Parlament, Tudor Ciuhodaru s-a autoexclus din Partidul Conservator.
În lupta pe care Uniunea Social Liberală o are cu regimul Băsescu-Boc nu avem nevoie de oameni duplicitari, ci de oameni care să-şi dorească cu adevărat schimbarea celor care au umilit cetăţenii în ultimul timp.
USL este proiectul meu politic şi am credinţa că, alături de PSD şi PNL, îl vom duce până la capăt. Trebuie să rămânem uniţi şi să câştigăm în 2012 alegerile pentru a scoate PDL din toate structurile de stat din România”, a declarat preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

***

Decizia vine la o săptămână după ce Tudor Ciuhodaru a început să acţioneze împotriva USL:
Marţi, 20 septembrie 2011, la şedinţa în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, dedicată investirii noului guvern (prin înfiinţarea Ministerului pentru Fonduri Europene), deputatul PC Tudor Ciuhodaru a fost singurul reprezentant al Opoziţiei care a votat pentru noul guvern.
Miercuri, 21 septembrie, sub pretextul că doreşte să discute cu premierul legat de înfiinţarea unui spital în Mun. Iaşi, Tudor Ciuhodaru a participat la guvern la o întâlnire cu Emil Boc şi lideri ai UNPR.
Luni, 26 septembrie, potrivit unor surse de încredere, Tudor Ciuhodaru a participat la şedinţa conducerii UNPR.
Marţi, 27 septembrie, la votul final pentru investirea noului Avocat al Poporului, Tudor Ciudodaru a participat din nou la vot şi, cu ajutorul votului său, puterea a reuşit să-şi impună candidatul.
La şedinţa Biroului Politic de miercuri, 28 septembrie, Tudor Ciuhodaru a refuzat să participe după ce iniţial confirmase participarea.

Biroul de presă