Parteneriatul A.B.A Jiu – “Ape fără Plastic” a început să dea roade

Parteneriatul A.B.A Jiu – “Ape fără Plastic” a început să dea roade

Prima acțiune din  2022 la barajul Ișanița, succes deplin

Administrația Bazinală de Apă Jiu și Asociația “Ape fără  Plastic” au  colectat, la sfârșitul săptămânii trecute, peste 45 de saci de gunoi, atât din râul Jiu, cât și de pe cele două maluri – drept și stâng-  din zona barajului Ișalnița.

Colegii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj au participat, vineri și sâmbătă, la acțiunea de igienizare a malurilor râului Jiu, unde împreună cu angajații Stației de tratare a apei Ișalnița a C.A. Oltenia  au strâns peste 20 de saci de deșeuri de tot felul: gunoi menajer, plastic, hârtie, obiecte casnice, haine, etc. 

Totodată, voluntarii “Ape fără Plastic” au colectat din apa Jiului, în cele două zile, peste 25 de saci mari. 

Aceasta a fost prima acțiune comună din acest an, din cadrul proiectului “Jiul fără Plastic”, parteneriatul dintre cele două identități fiind încheiat cu doi ani în urmă, când reprezentanții “Ape fără Plastic” au montat primul baraj plutitor din țară pe râul Jiu, amonte de barajul Ișalnița. 

Deșeurile din râu sunt colectate periodic de către reprezentanții ONG-ului amintit, A.B.A Jiu punând la dispoziție, de fiecare data,  pontonul putitor cu motor.

“În tot acest timp, ne-am confruntat cu diferite obstacole din partea cetățenilor, pescarilor amatori, de la aruncarea gunoiului în apă sau pe malurile râului, până la tăierea barajului plutitor. Cu toate acestea, acțiunile de igienizare au continuat, din apa Jiului fiind strânse periodic deșeuri de tot felul depus în containărul special amenajat la baraj. Pentru a preîntâmpina toate acestea pe viitor, cele două identități urmează  ca în 2022 să efectueze o serie de măruri, activități comune”-   Administrația Bazinală de Apă Jiu.

Eforturi mari s-au depus de ambele părți partenere:

  reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj – ajungând cu măsurile de prevenție până la blocarea accesului pe digul din zona barajului de mai multe ori, barierele fiind tăiate – furate de fiecare data;  reprezentanții “Ape fără Plastic” confruntându-se cu distrugerea barierei plutitoare.

 

“Vremea ne-a ajutat, așa că acțiunea #1 din 2022 a avut loc conform calendarului, cu participare eterogenă: voluntari străini de la Asociatia Comunitati pentru Tineret, liaison-ul nostru de la Go Romania, prieteni de la Apele Române Jiu, membri ai asociației. A fost bine!” – Asociația “Ape fără 

 

 

Compartimentul Relaţii Presă și STCB

Camelia Bărbuţu, Purtător de cuvânt