Pacea de la Craiova a PNL Dolj: Liberalii stabilesc data alegerilor interne pe 8 iunie

crin voicu Pacea de la Craiova a PNL Dolj: Liberalii stabilesc data alegerilor interne pe 8 iunie poze

Taberele din PNL Dolj au căzut la pace, temporar, sub supravegherea preşedintelui Crin Antonescu. Mihai Voicu îşi păstrează funcţia de preşedinte, iar contestatarii au obţinut promisiunea unui scrutin intern după euro-parlamentare. 

Organizarea de alegeri interne e dată ca sigură de preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, acesta precizând că data exactă va fi stabilită la următoarea delegaţie permanentă a filialei, pe 8 iunie. “Au fost şi voci care au cerut organizarea cât mai grabnică de alegeri în filială. Majoritatea am fost însă de părere că trebuie să ne concentrăm deocamdată pe campania pentru alegerile europarlamentare. Hotărârea luată de delegaţia permanentă azi e că vom convoca o nouă întrunire, imediat după alegeri, pe 8 iunie, cu două puncte pe ordinea de zi: analiza rezultatelor la alegerile pentru parlamentul European şi stabilirea datei pentru alegerile interne din PNL Dolj. Până atunci nu discutăm! Alegerile se pot face, fie la termenul prevăzut de statut fie mai devreme, cu acordul conducerii centrale a partidului. Eu personal nu am nicio preferinţă”, a declarat Mihai Voicu.