Organizaţia de femei a PNL Dolj și-a ales conducerea

1 13 Organizaţia de femei a PNL Dolj și a ales conducerea poze

????????????????????????????????????

Comitetul de Coordonare Judeţean al OFL s-a întrunit miercuri, 28 Noiembrie 2017, pentru alegerea noului Birou Politic al Organizaţiei de Femei a PNL Dolj (OFL Dolj). Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna Corina Prica – preşedintă OFL Craiova. La eveniment au participat, alături de cele peste 200 de doamne și domnișoare, membre OFL, doamna deputat Cristina Trăilă – preşedinta Organizației Femeilor Liberale la nivel naţional, doamna Corina Stela Cetăţeanu – primar al comunei Coţofenii din Dos, domnul Costel Pistriţu – primarul Municipiului Băilești, domnul Dan Andrei – primarul comunei Drănic, consilierii judeţeni Călin Cosmin, Veta Păsculescu, Laurenţiu Ivanovici, Marian Irinei, Mihai Soare, Dorin Mărgărit, Dorel Luică, consilierii locali Doru Câplea, Marinel Florescu, Marian Vasile.

Deputatul Cristina Trăilă, președinta Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel național a declarat: ”Trebuie să plecăm de la o realitate – în România sunt 53% femei şi 47% bărbaţi. Cu toate acestea, în Parlament doar 20% sunt femei. Ca urmare, femeile trebuie să fie mai bine reprezentate în viaţa publică. Pentru noi, femeile liberale, politica nu este o meserie, ci mai curând o datorie, iar bărbaţii nu trebuie să le privească pe femei cu superioritate, ci să le considere parteneri egali în politică.” Cristina Trăilă le-a promis celor care au fost alese în Biroul Judeţean al OFL Dolj că vor fi reprezentate la nivel național.

Mihaela Jianu Organizaţia de femei a PNL Dolj și a ales conducerea poze

Consilierul județean Veta Păsculescu a declarat că se consideră membră a nucleului dur care a rămas fidel partidului. ”Trebuie să fie mai multe femei pe locurile eligibile, pentru ca interesul lor să fie mai bine reprezentat. În felul acesta, femeile vor fi atrase în politică”.

Mihaela Jianu a prezentat raportul de activitate al Biroului Județean al OFL Dolj, arătând că noua organizaţie judeţeană este rezultatul fuziunii celor două organizaţii de femei a PNL şi PDL. ”În cadrul procesului de unificare şi al activităţii de după, Biroul Judeţean a colaborat în permanenţă cu organizaţia municipală de femei, reuşind o serie de acţiuni importante. Printre acestea se numără promovarea imaginii partidului, seminarii de informare pe cele mai diverse teme, de la fonduri europene, la dezvoltare personală, educație și sănătate”. Mihaela Jianu a amintit în acest sens campania ”PNL are grijă de sănătatea ta” care s-a desfășurat constant pe parcursul ultimilor doi ani. Cât despre reprezentativitatea femeilor în urma alegerilor, Mihaela Jianu a spus că în momentul de față, în Dolj, femeile liberale ocupă 43 de funcții alese, dintre care un primar, doi viceprimari, un consilier județean și 39 de consilieri locali.

Cristina Traila Organizaţia de femei a PNL Dolj și a ales conducerea poze

Mihaela Jianu a mulțumit echipei pe care a condus-o, considerând că numai o bună colaborare poate duce la rezultate mai bune. Ea a mai precizat că doamnele, care au rămas alături de PNL în această perioadă grea, au dovedit spirit combativ și loialitate.

 

În urma votului a fost stabilită componenţa biroului nou ales. Acesta este format din: Mihaela Jianu – Preşedintă; Camelia Bălan şi Zaharie Oana – Prim-Vicepreşedinţi; Daniela Cercelaru, Luminiţa Georgescu, Claudia Ghiţă, Camelia Leonte, Irina Mititelu, Anişoara Popa, Delia Purcărin, Maria Sărăcin – Vicepreşedinţi; Cristina Asan, Marcela Balaci, Corina Dumitru, Gina Ene, Carmen Făgeţeanu, Adela Gherghe, Giurcă Stana, Cristina Gogoşanu, Iuliana Mitru, Corina Niţă, Georgiana Ristea, Stănășel Corina, Denisa Stoian, Eugenia Truică – Membri; Nirvana Mândruleanu – preşedintă COAJ; Luminiţa Stănuică – preşedintă CJRC; Combi Elena – Trezorier;

Biroul de presă PNL Dolj