Olteni premiaţi la Festivalul Internaţional de Toacă

festival toaca phixr Olteni premiaţi la Festivalul Internaţional de Toacă poze

Mitropolia Olteniei fost reprezentată şi în acest an la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toacă de la Victoria, judeţul Braşov, aşezat sub genericul „Cântecul care zideşte“. Au participat copii din Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului şi Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Arhiepiscopia Craiovei a fost reprezentată la eveniment de fraţii Vasile Cristian şi Paul Petre Bălan, fiii părintelui protopop Cosmin Bălan, de la Protoieria Târgiu Jiu Nord. Pentru prestaţia de care au dat dovadă, cei doi au primit locul III şi menţiune, la grupele gimnaziale, clasele I şi a V-a. Cei doi fraţi au reprezentant Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Jiu.Episcopia Severinului şi Strehaiei a fost reprezentată la Victoria de elevele Andra Mihaela Gigină, clasa a II-a, şi Alexandra Faier, clasa a VIII-a. Cele două se numără printre deţinătoarele unei diplome ce le atestă abilitatea de a bate toaca în mod profesionist la categoria lor de vârstă. Andra Gigină a obţinut premiul al II-lea, iar Alexandra Faier s-a clasat pe locul al III-lea, în urma unei strânse competiţii.

Festivalul Internaţional de Toacă, desfăşurat în această lună în oraşul Victoria din Braşov, a adunat peste 80 de copii, începând cu cei de grădiniţă şi până la clasa a VIII-a. Festivalul a cuprins, în afara concursului de toacă, o paradă a portului popular, o expoziţie de icoane pe sticlă, un simpozion pe tema artei bisericeşti şi un pelerinaj la mănăstirile din zonă.