Olguţa Vasilescu:”Trebuie să scădem taxele locale”

poza olguta Olguţa Vasilescu:Trebuie să scădem taxele locale poze

Candidatul USL la Primăria Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a vizitat astăzi, 28.05.2012, Parcul Industrial Craiova, unde a discutat cu patronii și angajații firmelor de pe platforma industrială.

Lia Olguța Vasilescu s-a întâlnit cu șomerii care se aflau la cursurile de recalificare și a dezbătut problema lipsei locurilor de muncă.

“Oamenii sunt supărați deoarece își caută un loc de muncă de foarte mult timp. Suntem un oraș care odată oferea 55 000 de locuri de muncă pe platforma industrială, acum abia mai sunt 5 000. Unii se pregătesc să facă din Craiova un oraș turistic, eu mă pregătesc să fac un oraș industrial, pentru că dacă avem investitori, atunci avem și venituri la bugetul local și ne putem permite cu totul și cu totul alte lucruri.

Ne-am întâlnit, astăzi, cu cea mai defavorizată categorie și anume, șomerii, care fac niște cursuri pentru a-și găsi un loc de muncă. Promisiunea a fost aceea că mă voi preocupa, în special, de locurile de muncă prin atragerea de noi investitori, așa cum am făcut în ultimii ani de zile, dar, din păcate nu am fost sprijinită de vechea guvernare.

Sper ca acum să găsesc mai multă disponibilitate la domnul prim-ministru, Victor Ponta și să aducem mai mulți investitori aici. Trebuie să scădem taxele locale în mod obligatoriu pentru că suntem orașul cu cele mai mari taxe. Din această cauză, aici, nu vin investitorii, nu există autostradă sau măcar un drum expres. Noroc că s-a făcut acest aeroport prin grija Consiliului Județean.

În orice caz, merg până acolo, încât să oferim 0 (zero) taxe pentru investitorii care vin și angajează categoriile de vârstă cele mai defavorizate, adică tinerii care nu au experiență și persoanele care se aflăîn pragul pensionării, a declarat candidatul USL la fotoliul de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.