Olguţa Vasilescu le întinde o mână bicicliştilor craioveni

olguta Olguţa Vasilescu le întinde o mână bicicliştilor craioveni poze

Edilul şef al Craiovei, Olguţa Vasilescu, a decis să acorde mai multă importanţă bicicliştilor din Craiova. Piste de biciclete pe Calea Bucureşti, Râului sau Caracal erau doar un vis frumos la care pasionaţi de ciclism puteau doar visa prin anii 2000, 2004 sau chiar 2008.  Asta până când primăriţa din Bănie a trasat ordine clare: pistele de biciclişti vor fi o prioritate. Drept urmare, s-a hotărât ca, pe străzile unde carosabilul permite, să fie amenajate piste pentru biciclete. “Este vorba de strada Râului, Calea Bucureşti şi o parte din strada Caracal. Asta în prima etapă, pentru că acestea urmează să fie reabilitate. Planurile doamnei primar nu se opresc aici. Vom extinde aceste piste acolo unde partea carosabilă ne permite. În acest fel dorim să încurajăm mişcarea dar şi să scădem gradul de poluare. Dacă vor avea la dispoziţie piste special amenajate, probabil numărul craiovenilor care vor circula cu bicicletele va fi tot mai mare”, a declarat Ionuţ Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei Craiova.